9.6 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 20, 2024

VIDEO – Mai bine de jumătate din bugetul județului, alocat pentru dezvoltare! CE proiecte sunt:

Consilierii județeni au decis ieri modul în care vor cheltui banii din bugetul județului. Mai bine de jumătate din sumă a fost alocată pentru dezvoltare. CE proiecte sunt:

Bugetul Consiliului Județean pentru anul 2022 este de aproape 69 de milioane de euro (350 milioane lei). Mai bine de jumătate din acesta a fost direcționat spre investiții, pentru dezvoltarea județului.

Cheltuielile cu personalul sunt de 3,62% din totalul bugetului.

De fiecare dată am găcut eforturi ca ponderea cheltuielilor cu personalul să fie mici și foarte mici. Le mulțumesc colegilor mei că am găsit de fiecare dată aceste soluții” a declarat Radu Moldovan.

Cheltuielile sociale sunt de aproape 64 de milioane lei.

Dintre proiectele vizate:

  • Implementarea programului Team-UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor;
  • Realizarea documentației tehnice, în vederea depunerii de cereri de finanțare pentru eficientizare energetică a unităților de învățamânt special.
Pentru cultură, tineret, sport și culte s-au alocat puțin peste 47 de milioane de lei

Printre proiecte se numără:

  • Reabilitarea, restaurarea și amenajarea împrejmuirii Castelului Teleki din localitatea Posmuş, judeţul Bistrița-Năsăud;
  • Întocmirea documentațiilor tehnice, în vederea reabilitării Castelului Teleki Comlod;
  • Realizarea Casei Colecțiilor și a Documentelor de Patrimoniu”, B-dul Independenței, nr.24, municipiul Bistrița;
  • Amenajarea Centrului judeţean de agrement Colibița, judeţul Bistrița-Năsăud;
  • Întocmirea documentațiilor tehnice, în vederea realizării Centrului Județean de Tineret și Educație Integrativă Bistrița-Năsăud, situat în municipiul Bistrița, str. Nicolae Bălcescu, nr.9, județul Bistrița-Năsăud.
Modernizare drumuri județene, reparații și întreținere – 147 de milioane de lei

Printre lucrările propuse se numără:

  • Modernizare DJ 173 B – Bistrița-Tărpiu;
  • Modernizare DJ 173 – Budacu de Sus-Soimuș;
  • Modernizare DJ 173- Șieu-Teaca(DN 15A); Teaca(DN 15A) -Ocnița;
  • Modernizare DJ 172 G – Nușeni-Feleac-Chiraleş;
  • Modernizare DJ 172 G- Satu Nou-Cușma;
  • Reabilitare DJ 151, Limită judeţ Mureş – Bistriţa;
  • Lucrări de consolidare/stabilizare versanți și refacere platformă drum județean 173, Budacu de Sus – Șoimuș, județul Bistrița-Năsăud;
  • Modernizare DJ 162, Silivașu de Câmpie (DN 16) – Șopteriu, județul Bistrița-Năsăud;
  • Modernizare drumuri județene DJ 154 D, Domnești -Nețeni -Albeștii Bistriței; DJ 162 Sânmihaiu de Câmpie – Visuia; DJ172 A, Beclean –Chiochiș;
  • Modernizare DJ 154D, km 16+120-17+515, Budurleni-Brăteni (Tronson 1);
  • Modernizare drum, DJ 172 G Sărățel -DJ 154 și PT + Execuție – Pod pe DJ 172 G Sărățel- DJ 154.
Pentru domeniul sănătății s-a alocat 10 milioane lei

Banii vor fii folosiți pentru:

  • Extinderea pavilionului Spitalului Judeţean de Urgență Bistriţa, prin construirea unui corp de clădire cu pasarelă de trecere între clădirea existentă și cea propusă;
  • Creșterea eficienței energetice la Spitalul Judeţean de Urgență Bistriţa – sediu central Bd. G-ral Grigore Bălan, nr. 43;
  • Studiu de fezabilitate pentru realizarea amenajării la Secția Recuperare Medicală în locația de pe str.Grănicerilor, nr.5;
  • Întocmire documentație pentru reabilitare secții la etajele 1, 3, 4, 5;
  • Achiziționare de echipamente medicale și dotări;
  • Reabilitarea și creșterea eficienței energetice a Secțiilor externe ale Spitalului Județean de Urgență Bistrița și reabilitarea corpurilor de clădire în care își desfășoară activitatea Laboratorul TBC și Arhiva acestora, situate pe str. Ghinzii, nr.26, Bistrița;
  • Creșterea capacității Spitalului Judeţean de Urgență Bistriţa de gestionare a crizei sanitare COVID-19, finanțat prin POIM 2014-2020.

E un buget care ne ajută că continuăm proiectele de dezvoltare. E drept că la dezvoltare, bugetul e cu vreo două milioane de euro mai mic, pentru că anul trecut am închis proiecte finanțate din fonduri europene” a explicat președintele CJ BN, Radu Moldovan.

În domeniul sportiv, se alocă bani pentru:
  • Realizarea documentației tehnice, pentru realizarea parcării destinate Complexului Sportiv situat în localitatea Unirea, Str.Aerodromului, Nr.33, Municipiul Bistrița;
  • Amenajarea terenului pentru obiectivul de investiții „Construire bază sportivă TIP 1”, în municipiul Bistrița;
  • Realizarea studiului de fezabilitate în vederea construirii terenului de atletism, în localitatea Unirea, strada Aerodromului, nr.33, municipiul Bistriţa, judeţul Bistrița-Năsăud.
Alte proiecte:
  • Realizarea parcării de pe str. Bistricioarei din municipiul Bistriţa;
  • Conştientizare, formare, responsabilizare pentru prevenirea corupţiei, proiect finanțat din Programul din Fondul Social European.
  • Realizarea rețelei de colectare și descărcare ape pluviale, localitatea Unirea, Str. Aerodromului, nr.33, municipiul Bistrița;
  • Dezvoltarea sistemului integrat de management al deșeurilor.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.