23.1 C
Bistrița
miercuri, septembrie 10, 2025

VIDEO – O fetiță de un an a suferit arsuri pe corp, după ce s-a opărit cu apă fierbinte

În această dimineață, o fetiță de un an din localitatea Rusu de Jos s-a opărit pe mai bine de 10% din corp. Copilul va fi transportat în prima fază la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Bistrița.

 

Incidentul s-a produs în această dimineață, în jurul orei 07:00, în localitatea Rusu de Jos. Din primele informații rezultă că o fetiță de un an s-a opărit cu lichid fierbinte. Deocamdată nu se cunosc împrejurările în care s-a produs incidentul.

Micuța a suferit arsuri de gradul I și II pe mai bine de 10% din corp. Aceasta urmează să ajungă, cu un elicopter SMURD, la o clinică de specialitate din București.

„Echipajele medicale, de terapie intensivă mobilă SMURD și respectiv SAJ, au preluat fetița și au stabilizat-o. Prezenta arsuri de gradul I și II pe peste 10% din suprafața corpului. Urmează să fie preluată de elicopterul SMURD din Beclean, de pe terenul de fotbal, în vederea transportării la o clinică de specialitate din capitală”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița, Marius Rus.

UPDATE:

Poliția s-a autosesizat în acest caz și face cercetări pentru vătămare corporală din culpă.

UPDATE 2: 

„În situația copilului cu arsuri de la Rusu de Jos, echipajele medicale au hotărât ca fetiță sa fie transportată, în prima instanță, la UPU Bistrița pentru continuarea investigațiilor medicale. În funcție rezultatul evaluarii și de starea fetiței urmează sa se decidă la ce unitate spitaliceasca vor fi continuate investigațiile medicale care se impun”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița, Marius Rus.

UPDATE 3:

Fetița de un an se afla în casă cu mama și cu frățiorul ei. Mama copilei a luat o oală cu apă fierbinte de pe sobă și a pus-o pe masă. Într-o clipă de neatenție, copila a ajuns la oală și a răsturnat-o, apa fierbinte ajungându-i pe cap, față, umăr și torace. Bebelușul este în stare stabilă.

Mama copilei are 18 ani, este însărcinată și are doi copilași, unul de un an și altul de trei ani. Aceasta locuiește împreună cu concubinul ei, într-o căsuță din Rusu de Jos.

[arve url=”https://www.youtube.com/watch?v=LOp1Mxnr0F8″ /]

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

STEWO Năsăud angajează facturist și Controlor Calitate, Grand Hotel COROANA caută ospătar(ă)

Grand Hotel COROANA angajează ospătar(ă), iar STEWO Năsăud caută facturist Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la BCVO Logistics, unde este nevoie de planificatori transport, dar și la Sergiana, IPROEB, GB Instaplan, Polimed, TeraSteel.  Oferta completă, mai jos:

Cele mai noi modele Škoda vin la Bistrița, la Caravana Škoda 2025

Caravana Škoda 2025: În 27 și 28 septembrie, parcarea Bistrița Retail Park (lângă Selgros) se va transforma într-un adevărat showroom în aer liber, unde pasionații de mașini și familiile bistrițene sunt invitați să descopere cele mai noi modele Škoda, să participe la test drive-uri și să se bucure de surprize, concursuri și premii atractive.

NOI locuri de muncă, disponibile la Grand Hotel Coroana, Fan Courier, BCVO Logistic, TeraSteel

Grand Hotel COROANA angajează ospătar(ă), iar Crama JELNA  caută ospătar & barman care știu să pună vibe-ul în pahar și povestea pe masă. BCVO Logistics caută planificatori transport. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Polimed, TeraSteel, Sergiana și IPROEB. Oferta completă, mai jos: