9.3 C
Bistrița
joi, martie 28, 2024

VIDEO: Recuperarea post Covid. „Nu am fost învățați să respirăm corect niciodată”

Este nevoie să ne reeducăm respirația. Dar sunt necesare și câteva exerciții de respirație care trebuie începute „chiar de la patul pacientului” – a explicat dr. pneumolog Răzvan Roșu, de la Spitalul Județean de Urgență din Bistrița.

Invitat la emisiunea „Medicina pe limba ta”, dr Răzvan Roșu a vorbit despre recuperarea post Covid.

Este vorba despre anumite exerciții de respirație care se inițiază în momentul în care pacientul se simte mai bine. Ele se practică în spitalul din Bistrița încă de la apariția valului 3. În spital există un kinetoterapeut pe secție care se ocupă exclusiv cu asta, cu ajutorul unui pulsoximetru.

În momentul în care starea pacientului se ameliorează, încep exercițiile de respirație și kinetoterapia asociate cu minimul de efort fizic. Pacienții învață anumite exerciții pe care să le continue acasă”, a mai explicat dr. Răzvan Roșu.

Kinoterapeutul Daniela Folodi a explicat, la rândul său, că această specialitate se ocupă și de recuperarea aparatului respirator.

Kinetoterapia se studiază în cadrul facultății de medicină și se ocpuă de recuperarea pacientului. Aceasta presupune inclusiv exerciții de mișcare sau respirație.

Este foarte important să învățăm să respirăm corect. Nu am fost învățați să respirăm corect niciodată. Avem o respirație superficială. Nu folosim întreaga capacitate pulmonară și întreaga deschidere a cutiei toracice. Sunt exerciții care te învață să respiri cu diafragma, principalul mușchi respirator”, a mai spus dr. Daniela Folodi.

Kinetoterapeutul a recunoscut că ea însăși a fost infectată cu Covid anul trecut. Acest fapt a ajutat-o să discute și să-i înțeleagă mai bine pe pacienți.

Dr. Răzvan Roșu s-a confruntat cu mii de pacienți de când a început pandemia.

Infecția determină o inflamație bruscă și brutală a plămânilor. Își pierd suprafața de schimb gazos, atât de brutal, încât nu reușește să se adapteze, să execute necesarul organismului”, a explicat dr. Răzvan Roșu.

După oxigeno-terapie – kinetoterapia este principala metodă de recuperare, la pacienții cu afectare respiratorie. Un pacient care a suferit o infecție severă și pleacă acasă cu câteva exerciții de kinetoterapie învățate, are nevoie cam de o lună să se recupereze. Dacă acel pacient a suferit și alte complicații asociate infecției, recuperarea ajunge la 3-6 luni.

De foarte multe ori, pacienții nu-și pot controla mecanismul de respirație conștient.

Exercițiile se fac separat, pentru fiecare dintre plămâni, a povestit dr. Daniela Folodi. Specialistul a mai spus că sunt anumite tehnici, fiind vorba despre biomecanică musculară.

Daniela Folodi a admis că s-a confruntat și cu povești de viață impresionante.

Una dintre pacientele sale a fost internată la Terapie Intensivă timp de o lună de zile. „Când a ajuns acasă m-a sunat și m-a rugat s-o primesc. Avea și atacuri de panică, dar și o stare deteriorată, după o lună la ATI. Atât de pregătită a venit să se recupereze, încât m-a impresionat. Acum are opt luni de zile de la externare. Se simte aproape perfect. Mai are anumite dureri intercostale. Dar numai atunci când nu-și face exercițiile acasă”, a povestit dr. Daniela Folodi.

O doamnă de vreo 60 de ani avea plămânii afectați în proporție de 85%. Am fost nevoit să cresc metoda de oxigeno-terapie, cu acel aparat special de tip Löwenstein. Acesta oferă un volum mare de oxigen, până la 60-80 de litri pe minut… Pacientul învață cu aparatul acesta cum să inspire și să expire.

După o săptămână pe acel aparat, doamna a ajuns la saturație foarte bună. Dar avea și perioade în care scădea brusc saturația. Eram de gardă atunci. Iar când am intrat să văd cum de scade saturația atât de repede, m-a dat afară din salon. Mi-a spus să ies, că se panichează, și că își revine ea singură. Într-adevăr, și-a revenit până a doua zi. A continuat kinetoterapia. Mare mi-a fost mirarea după patru zile s-o văd sărind lângă pat, plimbându-se singură prin salon…

A fost o evoluție foarte spectaculoasă, și-a continuat și acasă exercițiile. A fost foarte ambițioasă și ascultătoare… Starea, moralul și puterea ta ca pacient reprezintă cel mai important aspect în lupta asta…”, a mai explicat dr. Răzvan Roșu.

Cum anume se fac exercițiile de respirație – puteți afla urmărind întreaga emisiune, mai jos: 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.

NOI locuri de muncă, la Masterfoam și Stewo Plast Năsăud: Se caută șef de schimb, reglor

MasterFoam Grup Bistrița are nevoie de șef de schimb, operatori producție, tehnicieni și magazioneri. Stewo Plast Năsăud are nevoie de un reglor cu experiență, iar Clinica Sanovil angajează asistent medical generalist, infirmieră și fiziokinetoterapeut. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Sercaver SRL, Rombat sau Electroplast.