Pompierii militari au intervenit în această după-amiază pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o rulotă, în localitatea Șanț, pe drumul spre Lunca Ilvei.
La locul solicitării au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă.
În sprijin au intervenit și serviciile voluntare pentru situații de urgență din Șanț și Lunca Ilvei.
Accesul către zona intervenției este îngreunat, incendiul fiind într-o zonă împădurită, fără semnal de telefonie mobilă.
Din primele informații, nu sunt anunțate victime, însă există pericol de propagare a incendiului la o locuință din apropiere – a transmis ISU Bistrița-Năsăud.













