21.9 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

VIDEO – Simionca: Voi face presiuni la toți parlamentarii pentru Autostrada Nordului! Centura Bistriței poate fi realizată!

Deși nu mai are o poziție în Parlament, Ionuț Simionca nu renunță la lupta pentru Autostrada Nordului. „O autostradă se face pe etape. Centura Bistriței poate fi realizată mai repede prin acest proiect. Voi vorbi cu toți parlamentarii”, a promis Simionca.

Ionuț Simionca, fost deputat PMP, a rămas în memoria colectivă ca „deputatul legii autostrăzii”.

„E și normal ca din cele 60 de legi pentru care am luptat, asta să le rămână bistrițenilor în minte. E cea mai mare, e dorită de toți, și de aceea le-a rămas în memorie”, a explicat Simionca în cadrul emisiunii „Bistrița în alb cu Negru”.

Odată cu Autostrada Nordului, care ar uni mai multe județe, s-ar realiza și centura Bistriței.

Eu zic că poate la 40 sau 45 de ani, mă voi plimba pe această autostradă. Dar până e gata integral, centura Bistriței se poate face. Că oricum, o autostradă se face pe etape. Se face pe bucăți. Deci centura Bistriței se poate face. Se pot face centurile mai multor orașe și apoi părțile care le unesc”, a subliniat Ionuț Simionca în emisiune.

Conform acestuia, legea Autostrăzii Nordului a trecut în faza a II-a, fiind alocați bani pentru realizarea studiului de fezabilitate.

Problema e că nu este susținut politic. Dar absolut deloc. Dar acum, voi vorbi cu președintele Consiliului Județean, făcând majoritate cu PNL la nivel național, să prioritizeze acest proiect. (…) Da, a făcut Simionca legea, dar nu faci un bine lui Simionca, ci faci un bine bistrițenilor, cetățenilor, dacă tu construiești autostrada aia. Noi cu toții ne bucurăm! (…) Eu îmi doresc să circul pe Autostrada Nordului și mă voi lupta în continuare pentru ea!

A fost o întâmplare nefericită că nu a intrat PMP-ul în Parlament. Și automat, neintrând în Parlament, Autostrada nu are o voce care să o susțină. Eu am negociat. Eu am discutat cu toți parlamentarii. Și voi mai vorbi nu doar cu parlamentarii bistrițeni, ci cu toți cei ce reprezintă județele care vor fi tranzitate de Autostradă!”, a promis Ionuț Simionca.

Mai multe despre centura Bistriței și Autostrada Nordului, în video de mai jos, de la minutul 29.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Ar fi indicat ca sa dispara acest cuvant din limbajul oamenilor politici si ma refer la a face presiuni asupra cuiva. Suna ca si cum l-ar santaja, ar obtine ceva prin a-l strange de c…ie. Cel mai indicat, daca tot s-a ajuns pana aici, dar fara sa se aiba nici o pregatire specifica, in afara de cea a strazii, sa se foloseasca dialogul si argumente temeinice de convingere, a unei persoane sau grup de persoane, privind punctul tau de vedere. Parca altfel suna.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: