10.3 C
Bistrița
vineri, aprilie 26, 2024

VIDEO – Suciu a lansat provocarea: și-a ascuțit coasa și a ieșit la cosit

Cuvinte dure la adresa administrației locale, din partea deputatului Daniel Suciu. Acesta i-a lansat o provocare lui Ioan Turc. „Asta  e imaginea Bistriței în lume – un primar care nu se mai vede de iarbă!”

La sediul PSD BN a avut loc azi o conferință de presă susținută de deputații bistrițeni social democrați.

Daniel Suciu a avut cuvinte dure adresate celor de la putere, și cu precădere primarului Ioan Turc.

Domnule primar, îți place cum arată Bistrița? Parcă ți-ai luat ca model pe domnul Boc și domnul Bolojan. Și ai sfârșit cu Clotilde și Nicușor. În Bistrița și-n București, căpușele sunt la ele acasă. Tot PSD-ul și greaua moștenire Crețu e de vină?”, a declarat deputatul Daniel Suciu.

Acesta le-a transmis o veste proastă bistrițenilor.

„Va trebui să ne luăm noi coasa și să cosim între blocuri și în intersecții, pentru că ne prinde luna august cu iarba necosită”, a spus Suciu.

Social democratul l-a atacat pe Turc pentru lupta din partid legată de alegerile ce urmează. Și i-a exemplificat DE CE el – TURC – nu mai contează pentru liberali.

Vă bateți între voi pentru președinția PNL. Am o veste proastă pentru Turc: NU mai contezi! Și afectează bistrițenii lucrul acesta! Apropo, ATÂT ai putut, UN segment din strada Tărpiului să finanțezi de la Guvern? Un ciot?”, a mai spus Suciu.

Social democratul și-a finalizat intervenția cu o provocare pentru edil.

Am o propunere pentru domnul Turc. Avem cam aceeași înălțime și vreau să facem un ecumenism politic. Eu îmi iau coasa, el să își ia coasa, și să cosim prin oraș, pe persoană fizică! Că am ajuns de râs cu iarba atât de înaltă. Asta este imaginea cea mai emblematică a succesului PNL în municipiu și în județ: un secretar general fugit în lume și un primar care nu se vede de iarbă!”, a concluzionat deputatul PSD, Daniel Suciu.

Mai multe puteți auzi în video de mai jos:

Zis și făcut! Deputatul Daniel Suciu și-a luat coasa și a ieșit la cosit:

„Hai, curaj domnilor din primărie! Dacă nu ați fost în stare să rezolvați problema “sofisticată”, reveniți la ce-i mai simplu: puneți voi mâna, că nu vă cad gradele. Turc, Hangan, Stan, Peteleu@plus finuții consilieri personali, ce ziceți? E sub demnitatea voastră? Vin și eu cu voi dacă vă jenați”., a precizat deputatul pe Facebook, unde a și postat un clip, cu el în „acțiune”.

https://fb.watch/5V-8UuZucD/

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.