10.4 C
Bistrița
sâmbătă, februarie 14, 2026

VIDEO: Un colindător faimos, pe uliţa satului…

Ce poate fi mai emoţionant decât să urmăreşti un colindător faimos şi singuratic, înaintând uşor zgribulit, pe ninsoare, traversând şi colindând pe uliţa unui sat din apropierea Bistriţei?

Ce poate fi mai emoţionant decât să urmăreşti un colindător faimos – de această dată singuratic – colindând uşor zgribulit, pe uliţa unui sat din apropierea Bistriţei?

Aflat în vizită la părinţii săi, de sărbători, tenorul Ştefan Pop nu s-a dezminţit şi ne-a demonstrat o dată în plus că muzica îl însoţeşte pretutindeni – pe marile scene ale lumii, dar mai ales în zile de sărbătoare, pe uliţa satului, departe de reflectoarele care îi luminează cariera…

De pe uliţele satului natal, Ştefan Pop ajunge vineri, pe scena Ateneului – unde va susţine un concert extraordinar alături de baritonul Zoltan Nagy şi Alin Anca – muzicianul bas originar din Beclean. Împreună cu soprana Adela Zaharia, cei trei vor evolua vineri, pe 28 decembrie 2018, de la ora 19:00, la Ateneul Român, în Concertul extraordinar susţinut de Noua Orchestră Transilvană, dirijată de David Crescenzi (Italia).

[arve url=”https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fstefanpop.official%2Fvideos%2F368134853937696%2F&show_text=0&width=380″ maxwidth=”300″ aspect_ratio=”1:1.8″ /]

Soprana Adela Zaharia şi tenorul Ştefan Pop sunt amândoi laureaţi ai Marelui Premiu „Operalia”, baritonul Zoltan Nagy evoluează la ora actuală pe toate marile scene europene, iar basul Alin Anca este solist al Operei din Hamburg.

Programul va include arii celebre de Verdi, Rossini, Puccini, Mozart, Donizetti şi Lehar.

Concertul simfonic extraordinar este parte a proiectului Cucerirea Capitalei prin Cultură, inițiat de Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud și Fundația Societatea de Concerte, finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale prin Programul Centenar. Biletele pot fi achiziționate în rețeaua Entertix și online pe www.myticket.ro și www.entertix.ro

De un colindător la fel de special au avut parte şi cei de la SMURD, care i-au mulțumit colegului lor, pentru un emoţionant colind de Crăciun…!

[arve url=”https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FAmbulantaBN%2Fvideos%2F576025029511283%2F&show_text=0&width=261″ maxwidth=”300″ aspect_ratio=”1:1.8″ /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

CAR Bistrița – Credit Plan – împrumuturi rapide, chiar și când alții te-au respins, la dobânzile cele mai mici din piață

Pentru accesarea unui credit de la instituțiile financiare e nevoie de bifarea multor criterii, unul fiind...

NOI locuri de muncă, în Bistrița: Se caută absolvenți de psihologie / psihopedagogie specială, bucătari, ingineri

Psihologul clinician și psihoterapeutul Dana Buhuțan caută specialiști care își doresc să lucreze în domeniul recuperării copiilor. Policlinica MedTOTAL angajează asistentă medicală. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Eurocompozite, Crama JELNA, Restaurant Almars, Stewo Plastic Năsăud, Fan Courier și Aquabis. Oferta completă, mai jos:  

Policlinica MEDTOTAL angajează asistentă, STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner

Policlinica MED TOTAL caută asistentă pentru echipa din Bistrița, pregătită să facă parte dintr-o echipă profesionistă. STEWO Năsăud angajează facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan și IPROEB. Oferta completă, mai jos: