17.9 C
Bistrița
joi, septembrie 11, 2025

VIDEO: „Zona de interes”, o „capodoperă a sugestiei”, de mâine, la Cinema Dacia. Și un documentar special despre Bob Marley

Nu ratați sâmbătă, 17 februarie, de la ora 16.00, drama istorică Zona de interes, regizată de Jonathan Glazer. Filmul are 5 nominalizări la Oscar, 3 nominalizări la Globul de aur și 3 la Cannes.

Filmul ni-l înfățișează pe comandantul de la Auschwitz, Rudolf Höss (Christian Friedel), și soția sa Hedwig (Sandra Hüller) care se străduiesc să își construiască o viață de vis pentru familia lor, într-o casă cu grădină aflată chiar lângă lagăr.

Zona de interes rulează la Cinema Dacia și duminică, 17 februarie, de la ora 13.45 sau miercuri, 21 februarie, de la ora 15.00.

Despre Zona de interes, Marius Chivu scria că „este o capodoperă a sugestiei: nu-ți arată nimic ca să poți înțelege cât mai mult.

Ceea ce acoperă zidurile, copacii și florile se poate însă auzi permanent în surdină. Oroarea murmură zi și noapte. Cenușa tulbură apa râului, fumul din furnal sau aburul locomotivei pătează azurul cerului, dar asta departe, în colțul ecranului, căci în prim plan domnesc ordinea, curățenia, armonia, grija pentru lucrurile mărunte și asortate…

Bob Marley: One Love se lansează în cinematografele din România și din Bistrița tot mâine, 16 februarie 2024.

Din distribuție fac parte actorii Kingsley Ben-Adir, James Norton, Lashana Lynch, Michael Gandolfini. 

Bob Marley: One Love celebrează viața și muzica unei legende care a inspirat generații întregi prin mesajul său de dragoste și unitate. Pentru prima dată pe marele ecran, descoperiți povestea puternică a lui Bob Marley despre depășirea adversității, pășind în culisele din spatele muzicii sale revoluționare.

Filmul este produs în parteneriat cu familia Marley. Protagoniști sunt Kingsley Ben-Adir în rolul legendarului muzician și pe Lashana Lynch în rolul soției sale Rita.

Filmul poate fi urmărit în premieră vineri, 16 februarie de la ora 17.20, sâmbătă, 17 februarie de la ora 18.00 sau duminică, 18 februarie, de la 15.45.

Amatorii de SF se pot delecta, mâine de la ora 19.30, cu filmul de acțiune Madame Web. Din distribuție fac parte actorii Sydney Sweeney, Emma Roberts, Adam Scott, Dakota Johnson, Isabela Merced.

Cassandra Web, un paramedic din Manhattan, are puterea clarviziunii. Forțată să se confrunte cu adevăruri dureroase din propriul trecut, ea leagă o prietenie cu trei tinere cu un viitor strălucit în față… Trebuie, însă, să supraviețuiască prezentului.

Filmul poate fi urmărit la Dacia și sâmbătă, 17 februarie, de la ora 13.45 și 20.00.

Alte detalii despre programul filmelor la Cinema Dacia – AICI.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

STEWO Năsăud angajează facturist și Controlor Calitate, Grand Hotel COROANA caută ospătar(ă)

Grand Hotel COROANA angajează ospătar(ă), iar STEWO Năsăud caută facturist Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la BCVO Logistics, unde este nevoie de planificatori transport, dar și la Sergiana, IPROEB, GB Instaplan, Polimed, TeraSteel.  Oferta completă, mai jos:

Cele mai noi modele Škoda vin la Bistrița, la Caravana Škoda 2025

Caravana Škoda 2025: În 27 și 28 septembrie, parcarea Bistrița Retail Park (lângă Selgros) se va transforma într-un adevărat showroom în aer liber, unde pasionații de mașini și familiile bistrițene sunt invitați să descopere cele mai noi modele Škoda, să participe la test drive-uri și să se bucure de surprize, concursuri și premii atractive.

NOI locuri de muncă, disponibile la Grand Hotel Coroana, Fan Courier, BCVO Logistic, TeraSteel

Grand Hotel COROANA angajează ospătar(ă), iar Crama JELNA  caută ospătar & barman care știu să pună vibe-ul în pahar și povestea pe masă. BCVO Logistics caută planificatori transport. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Polimed, TeraSteel, Sergiana și IPROEB. Oferta completă, mai jos: