25.9 C
Bistrița
vineri, septembrie 4, 2026

Zeci de apeluri la 112, din partea bistrițenilor care ”l-au văzut” pe Gânj! Adjunctul IPJ BN: ”Unde s-a impus, am aplicat sancțiuni”

Căutarea infractorului Emil Gânj, continuă. Conform poliției, zeci de apeluri au fost date de bistrițeni care l-ar fi văzut pe fugar. ”Verificăm fiecare sesizare. Acolo unde s-a impus, am dat sancțiuni!” a declarat Claudiu Jurcan, șeful sadjunct al IPJ BN.

În luna iulie, Emil Gânj, un infractor care și-ar fi omorât și incendiat fosta iubită, într-o localitate a județiului Mureș, a fost dat în căutare la nivel național.

S-a cerut inclusiv ajutorul populației, să sune la 112 în momentul în care l-ar zări. Ba mai mult, se promitea și o recompensă de 5.000 de euro persoanei care ar fi ajutat la prinderea lui.

Bistrița Năsăud, fiind județ limitrof, a fost deseori împânzit de polițiști și mascați. Conform șefului adjunct al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița – Năsăud, au fost zerci de apeluri.

Dacă sunt sesizări prin 112, bineînțeles că orice sesizare este verificată. Acest subiect este tratat cu maximă responsabilitate. Activitățile de căutare au fost publice, mediatizate. Sunt coordonate de Inspectoratul de Poliție Mureș. La nevoie, dacă e cazul, cu siguranță intervenim.

Au fost undeva la 60 de apeluri din partea bistrițenilor. În ceea ce privește sancționarea că s-a apelat și informația a fost falsă, în anumite situații s-au luat măsuri. Desigur că populația a vrut să ajute, să sprijine activitatea.

Verificăm de la pas la pas. Dacă persoana este de bună credință și dorește să semnaleze o posibilă prezență a persoanei căutate, cu siguranță că nu se iau măsuri față de acesta. Dacă este alarmare falsă vădită și tendențioasă, bineînțeles că s-au luat măsuri” a declarat în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural, Claudiu Jurcan.

Despre căutatul criminal puteți citi aici:

O familie de fermieri din Albeștii Bistriței susține c-a fost speriată de moarte de mascați, în miez de noapte, în căutarea criminalului Gânj

Criminalul Gânj, cu „abilități paramilitare”? Anchetatorii: „Controlează foarte bine jocul, se deplasează cu o viteză neobișnuită pentru un om normal”

EXCLUSIV – VIDEO : Emil Gânj, căutat în lanul de lavandă de la Delureni

Văcarul din Lechința, care a pus sute de polițiști pe drumuri în căutarea lui Gânj, a mințit, pentru recompensă!

Criminalul Gânj, pe un panou publicitar dintr-una din cele mai aglomerate zone din Bistrița!

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: