15.3 C
Bistrița
sâmbătă, iulie 27, 2024

Zeci de mii de lei amendă după ce au organizat ilegal un târg de cai VIDEO

Un târg de cai organizat în Bistrița-Năsăud a atras amenzi de aproape 50.000 de lei. Nu avea autorizație de funcționare, iar polițiștii au constatat mai multe nereguli.

Târgul de cai a adunat mai mulți negustori și clienți într-un spațiu amenajat, însă întreaga activitate funcționa ilegal, fiind încălcate mai multe legi, printre care evaziune fiscală și nereguli privind circulația pe drumurile publice.

Verificările au fost făcute de către Poliția Animalelor cu sprijinul polițiștiilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Ordine Publică, al specialiștilor criminaliști și au beneficiat de suportul Direcției Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud.

Activitatea Târgului a fost oprită, iar polițiștii au aplicat 41 de sancțiuni, în valoare totală de aproape 49.000 de lei.

„Acestea au vizat încălcări ale următoarelor prevederi legale:  Legea 205/2004 privind protecția animalelor, Hotărârea de Guvern 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor,  Ordonanța de Urgență 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, Ordonanța de Urgență 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale și Legea 232/2003 privind privind corelarea unor dispozitii din legislatia financiar-fiscală”, conform unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

„De asemenea, ca măsuri complementare, polițiștii au dispus ridicarea a 3 certificate de înmatriculare și confiscarea sumei de 119.5 lei.

32 de persoane au fost legitimate și 56 de cabaline au fost verificate.

În cadrul activităților, polițiștii au beneficiat și de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi „Gelu Voievod” Bistrița-Năsăud”, a transmis IPJ BN.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Greșeli fatale în planificarea pensionării și cum să le evitați

Părinților noștri le-a fost ușor să își planifice pensionarea, deoarece majoritatea dintre ei au lucrat pentru același angajator și s-au retras cu ceasuri de aur și pensii de la companie. Cu toate acestea, zilele noastre sunt diferite, iar lucrurile sunt mai complicate...

Se fac angajări la MasterFoam Șieu Măgheruș, Crama Veche și Restaurant Arena by Casa EMA

MASTERFOAM Șieu Măgheruș angajează operatori producție și stivuitoriști! Crama Veche are nevoie de administrator, ajutor bucătar și ospătari. Arena by Casa EMA caută elevi dispuși să lucreze în vacanța de vară. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, RCB Electro, Delice Pan sau Coroana Grand Hotel. Oferta completă - mai jos: 

FOTO – RESELLUX Bistrița: Piscine de la 199 lei și sute de electrocasnice și SMART TV la SUPER PREȚURI!

La mare căutare sunt piscinele în aceste zile și s-au cam epuizat toate stocurile în Bistrița. Din fericire, RESELLUX Bistrița, din incinta OK Shopping Center, are un stoc generos și prețuri absolut decente.