26.5 C
Bistrița
sâmbătă, iulie 5, 2025

ATENȚIE! Pericol de West Nile! AFLĂ cum te protejezi:

Cald și ploi, ploi și cald! Pericolul contaminării cu West Nile e crescut, dată fiind înmulțirea numărului de țânțari. AFLĂ cum te poți proteja:

Din cauza instabilității atmosferice din ultima perioadă, a ploilor dese, a crescut numărul de țânțari. Aceștia pot transmite virusul West Nile, prin înțepătură. Din nefericire, nu există tratament și nici vaccin antiviral.

Deși în cele mai multe cazuri infecția nu este periculoasă, pentru persoanele care au și alte afecțiuni medicale virusul poate cauza decesul.

Circa 80% din persoanele infectate nu prezintă simptome, însă în cazul în care identificaţi semnele şi simptomele de mai jos, specialiştii în sănătate publică ai Ministerului Sănătăţii vă recomandă să vă prezentați la cel mai apropiat cabinet medical:
•febră
•durere de cap intensă
•dureri musculare
•vărsături
•erupții cutanate

În cazurile severe, complicate, care afectează cel mai frecvent persoanele peste 60 de ani cu afecțiuni cronice (cancer, diabet, hipertensiune, boală renală cronică) pot să apară şi alte simptome:
•rigiditate a gâtului
•sensibilitate crescută la lumină
•convulsii
•frisoane
•oboseală cronică
•slăbiciune musculară

Municipalitatea a început să facă dezinsecții încă de săptămâna trecută, aceasta fiind una dintre modalitățile de reducere a numărului de țânțari.

Ministerul Sănătăţii recomandă populației mai multe măsuri de protecţie:
– evitarea expunerii la ţânţari, îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi;
– utilizarea substanţelor repelente de ţânţari;
– montarea de plase la ferestrele locuințelor pentru a împiedica pătrunderea țânțarilor;
– limitarea deplasărilor în zonele cu multă vegetaţie şi umiditate ridicată (parcuri, păduri, ape stătătoare etc.)
– asigurarea măsurilor de desecare a bălților cu apă din jurul gospodăriilor;
– îndepărtarea recipientelor/obiectelor care favorizează acumularea apei și a gunoiului menajer

Anul trecut au fost raportate 277 de cazuri de infecție cu virusul West Nile. 42 dintre bolnavi au murit în urma complicațiilor. Din fericire, anul trecut, în județul nostru nu au existat cazuri.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătăți dulci, dar sănătoase, la Gelateria Aniela, în meniul fără zahăr: tarte, rulouri, batoane raw-vegane sau magiunele

Vitrinele cofetăriilor și gelateriilor sunt pline de bunătăți ce fac cu ochiul oricărui trecător. Culori, texturi...

Noutățile verii, la Gelateria Aniela: Berry Cup, Limonadă AlVera și Ice Summer Drinks cu cafea sau Matcha

O vară cu arome noi, răcoritoare, v-a pregătit Gelateria Aniela! Și continuă să ne surprindă cu...

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.