16.4 C
Bistrița
vineri, iulie 4, 2025

Biciclist beat mangă, rănit după ce s-a dezechilibrat și a căzut

Un bărbat s-a accidentat de unul singur după ce a căzut de pe bicicletă. În urma verificărilor, polițiștii au descoperit că biciclistul era rupt de beat. VEZI ce alcoolemie avea:

În urmă cu puțin timp a fost sesizat printr-un apel la numărul unic de urgență 112 faptul că un biciclist a fost accidentat în Bistrița, în zona industrială.

La locul accidentului a intervenit un echipaj de prim ajutor care a acordat victimei asistență medicală.

„Echipajul de prim ajutor SMURD a preluat un bărbat în vârstă de aproximativ 35 de ani, conștient, cu o plagă la nivelul feței. Victima a fost transportată la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare.”, transmite Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița.

Polițiștii ajunși la fața locului au constatat faptul că, victima se deplasa cu bicicleta, iar la un moment dat ar fi căzut, accidentându-se.

„Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,56mg/l alcool pur în aerul expirat. În continuare, polițiștii Biroului Rutier efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.”, informează Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ BN.

Foto @ Arhivă

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noutățile verii, la Gelateria Aniela: Berry Cup, Limonadă AlVera și Ice Summer Drinks cu cafea sau Matcha

O vară cu arome noi, răcoritoare, v-a pregătit Gelateria Aniela! Și continuă să ne surprindă cu...

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...