16.8 C
Bistrița
marți, iulie 1, 2025

Theodor Paleologu: Afaceri în domeniul Educației? Se poate, dacă nu-și bagă coada Statul Român

Unul dintre candidații la alegerile prezidențiale se poate lăuda cu una dintre cele mai profitabile afaceri în domeniul educației. Ce așteptări are de la Statul Român? Doar să fie lăsat în pace…

Avocați, judecători, specialiști IT, economiști, ingineri sau procurori calcă pragul școlii lui Theodor Paleologu, candidatul la alegerile prezidențiale de luna viitoare susținut de PMP.

Casa Paleologu a luat naștere în 2013 și atrage în special adulți cu vârste cuprinse între 25 și 30 de ani, care vor să se dezvolte și să afle, potrivit fondatorului școlii, tocmai ce nu au învățat în facultate. Pragul școlii a fost trecut inclusiv de politicieni, în special de la PNL și mai ales de la USR.

Care este secretul acestei școli? Ei bine, tocmai faptul că oferă ceea ce școala clasică românească nu poate. Invitat la Bistrițeanul LIVE, Theodor Paleologu a explicat cum vede sistemul educațional românesc:

„Scopul educației este să formeze indivizi autonomi profesional, moral și intelectual. Elevul sau studentul trebuie să fie capabil să își câștige existența din ce a învățat, din munca lui. Școala trebuie să îl învețe să muncească. (…) Studenții și elevii români sunt foarte pasivi, când îi întrebi ceva tac mâlc, pentru că nu sunt încurajați. Când am predat în America puneam o întrebare, aproape toată lumea era cu mâna pe sus, că știau că nu știau, voiau să spună ceva, nu se jenau, nu le era frică. Elevilor români le este frică să spună ce cred, pentru că au fost sancționați”, a precizat Theodor Paleologu.

Acesta a mai spus că susține ideea de „home schooling”, dar și școlile profesionale, care trebuie neapărat sincronizate cu cerințele de pe piața muncii. Cât despre ce așteptări are de la Statul Român pentru business-ul său, Paleologu susține că vrea doar să fie lăsat în pace:

„Trebuie lăsați aia care știu să predea, să predea. Nu să le bage Ministerul Educației bețe în roate. Pe mine nu ma interesează ca școala mea să fie acreditată, nu vreau acest lucru pentru că statul român când își bagă nasul în ceva strică. Statul Român trebuie să lase inițiativele independente să se dezvolte, să nu le bage bețe în roate. Asta e tot ce vreau de la statul român”.

Acesta a mai dezvăluit faptul că ar vrea să înființeze o școală, cu toate ciclurile de învățământ, de la grădiniță până la liceu, care să urmeze o curiculă gândită de el.

Întreaga emisiune la care a fost invitat Theodor Paleologu o puteți urmări mai jos:

https://www.facebook.com/bistriteanul.ro/videos/492351848281881/

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...

TAPAS LEMON s-a mutat pe Pietonal! Are și mai multe specialități din bucătăria spaniolă

Tapas Lemon – locul cu delicii din bucătăria spaniolă deschis de Carolina la Bistrița – s-a mutat în centru, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, ca să fie mai aproape de toți cei care adoră mâncarea spaniolă. Acum au la dispoziție un meniu și mai bogat, evident, tot de inspirație spaniolă!