6.4 C
Bistrița
joi, aprilie 23, 2026

CONTROL: Ce se va întâmpla cu Monumentul Eroilor din Budacu de Jos

Dezamăgire și furie printre pasionații de istorie din Bistrița, în legătură cu o nouă construcție din Budacu de Jos. În imediata apropiere a Monumentului Eroilor din Primul Război Mondial cei care au muncit la clădire au distrus parțial monumentul. Specialiștii de la Direcția pentru Cultură și Patrimoniu Bistrița-Năsăud s-au deplasat la fața locului. Iată ce au decis, după ce au discutat cu autoritățile locale:

Monumentul închinat eroilor din Primul Război Mondial a fost ridicat prin efortul comunității din Budacu de Jos, în 1923. Asociația Prospectorii Istoriei a reacționat, îngrijorată de soarta monumentului. Despre acest subiect, puteți recit detalii accesând linkul de mai jos: 

FOTO: O hidoșenie, în Budacu de Jos! Monumentul eroilor din Primul Război Mondial, parțial distrus

Specialiștii de la Direcția pentru Cultură Bistrița-Năsăud s-au deplasat la Budacu de Jos, au discutat cu autoritățile locale și au solicitat documentele aferente construcției. Au aflat că în spațiul respectiv va fi construit un dispensar.

Încercăm, pe cât posibil, să-i responsabilizăm. Le-am explicat că eroii trebuie puși cumva în valoare. Un monument al eroilor nu se poate amplasa între niște brazi, la un capăt de drum… Pe de altă parte, și dispensarul are nevoie de o poziție centrală în comunitate. Am discutat problema și cu colonelul Tanco, de la Cultul Eroilor…”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro Alexandru Uiuiu – șeful Direcției pentru Cultură Bistrița-Năsăud.

Punctul de vedere al Direcției pentru Cultură, culte și Patrimoniu cultural Național este acela că monumentele eroilor trebuie amplasate central. Ele trebuie puse în valoare și ulterior îngrijite…”, a mai subliniat Alexandru Uiuiu.

Șeful Direcției pentru Cultură a mai precizat că documentația a fost prezentată în Comisia Zonală a Monumentelor Istorice.

Proiectul dispensarului din Budacu de Jos a fost executat de Radu Turcanu, arhitect autorizat de Ministerul Culturii pentru lucrul în zona de protecție a monumentelor istorice. „Toată problema pornește de la PUG. În PUG-ul existent, dispensarul este la limita zonei de protecție. Comisia Zonală a Monumentelor Istorice a avizat favorabil lucrarea la dispensar și a eliberat avizul necesar din partea Direcției Județene de Cultură”, a punctat Alexandru Uiuiu.

În ceea ce privește monumentul – specialiștii Direcției pentru Cultură au propus autorităților relocarea acestuia. „Am ajuns la concluzia că un loc mai potrivit pentru Monumentul Eroilor din Budacu de Jos ar fi chiar în scuarul din fața Primăriei. În felul acesta ar ocupa o poziție centrală și corespunzătoare pentru a fi pus în valoare”, a subliniat Alexandru Uiuiu.

Pentru relocarea monumentului, Direcția de Cultură Bistrița-Năsăud a solicitat autorităților locale o cercetare preventivă arheologică. Aceasta ar putea fi efectuată prin contract, de arheologii de la Muzeul Județean Bistrița.

S-ar putea verifica astfel și dacă povestea cu ofițerul german înmormântat în zona respectivă este reală. Dacă se dovedește că da, atunci el ar putea fi deshumat și predat Cultului Eroilor pentru a fi amplasat corespunzător într-un cimitir al eroilor din război…”, consideră Alexandru Uiuiu.

Spațiul respectiv ar putea fi astfel disponibilizat. Acolo s-ar putea amenaja un loc de joacă pentru copii, care să servească serviciilor dispensarului și nevoilor comunității.

Primăria din Budacu de Jos a fost de acord cu această propunere și urmează, cât mai curând posibil, să o pună în practică.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Grand Hotel Coroana caută ajutor bucătar serios: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar serios. Casa EMA caută instalator priceput, iar Flori cu Efect de WOW are nevoie de un florist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Stewo Năsăud, Clinica Sanovil, Aquabis, GB Instaplan și Crama JELNA. Oferta completă, mai jos:

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri, având un interior versatil și spațios, cu 3 rânduri de scaune și peste 1.000 litri volum portbagaj. Mai mult, se bucură de un sistem plug-in hybrid cu baterie de 24,7 kWh și autonomie electrică de până la 100 km (WLTP)* Cea mai bună poziționare preț - valoare pentru segmentul SUV-urilor mari. 

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, florist, asistent generalist, electricieni

Casa EMA angajează instalator priceput și serios, STEWO Năsăud caută Facturist, Asistent manager, Controlor calitate și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil și Aquabis, dar și la GB Instaplan, Crama JELNA sau Transmixt. Oferta completă, mai jos: