16 C
Bistrița
joi, august 20, 2026

Plimbări de poveste pentru copii, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Pe unde circulă „Trenul lui Moș Crăciun”

Interregional Călători a pregătit, în mai multe județe, curse speciale pentru copii și familii, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. „Trenul lui Moș Crăciun” va circula începând din 5 decembrie și în Bistrița-Năsăud. Vezi care este traseul:

Interregional Călători s-a gândit anul acesta și la cei mici și la familii și derulează un proiect cel puțin interesant, dedicat sărbătorilor de iarnă. Este vorba despre „Trenul lui Moș Crăciun”, care circulă pe trasee de basm, mai bine de două săptămâni, în mai multe județe ale țării.

Printre județele unde va circula „Trenul lui Moș Crăciun” se numără și Bistrița-Năsăud. Acesta va circula în perioada 5-22 decembrie, de luni până duminică, pe ruta Bistrița – Bistrița-Bârgăului și retur.

În fiecare zi trenul pornește la ora 12:05, călătoria întinzându-se pe două ore și jumătate. Prețul unei călătorii este 8,8 lei pentru adulți, iar copiii și elevii vor plăti 4,4 lei.

Trenul va fi împodobit, iar printre călători se va număra, zilnic, și Moș Crăciun, care se va întâlni cu cei mici. Puteți face rezervări la numărul de telefon 0738.885.447.

Foto: banatulazi.ro/Interregional Călători

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: