6.2 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 25, 2026

101…bistrițeni monitorizați la domiciliu!CARE e situația cu CORONAVIRUSUL în România, Europa, lumea întreagă:

Numărul bistrițenilor monitorizați la domiciliu a ajuns la 101. Aceștia NU prezintă încă niciuna din simptomatologia îmbolnăvirii cu coronavirus. AFLĂ situația la nivelul României, Europei și a lumii întregi.

Tot mai mulți bistrițeni sunt monitorizați la domiciliu. O parte dintre ei s-au întors din alte țări, unde e prezent coronavirusul. O mare parte dintre aceștia reprezintă familiile celor întorși acasă.

Astfel, numărul celor monitorizați la domiciliu a ajuns, la noi în județ, la 101.

„În acest moment, NU sunt cazuri confirmate de Coronavirus (Covid-19) în județul Bistrița-Năsăud! De asemenea, nu sunt persoane suspecte care să necesite carantină! În momentul de față, în județul Bistrița-Năsăud, 8 persoane au ieșit din monitorizare la domiciliu și au intrat alte 13, având un total de 101 de cazuri de izolare la domiciliu (numărul include și aparținătorii persoanelor care vin din Italia)”, transmit autoritățile județene.

ROMÂNIA

La nivelul întregii țări au fost confirmate 6 cazuri de infectare cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Un pacient, primul depistat pe teritoriul țării noastre ca fiind pozitiv, este considerat vindecat după ce două teste au ieșit negative la un interval de 24 de ore unul de celălalt. Bărbatul a fost externat.

Ceilalți 5 pacienți sunt internați la Cluj-Napoca, Timișoara și Iași, starea acestora de sănătate fiind în acest moment bună.

În carantină instituționalizată sunt 38 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 11.311 de persoane sunt în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală.

Cei doi cetățeni români infectați cu virusul COVID – 19 (coronavirus) și internați într-un spital din Japonia au fost declarați vindecați și vor fi externați. Cetățenii români se vor întoarce în țară.”, transmit autoritățile naționale.

EUROPA

Astfel, până la data de 4 martie 2020, au fost raportate 3.351 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

GLOBAL

La nivel global, România se numără printre statele cel mai puțin afectate de acest virus.

Medicii fac apel din nou la persoanele care vin din regiunile afectate de coronavirus să se autoizoleze timp de 14 zile la domiciliu chiar dacă nu prezintă simptome de îmbolnăvire.

Astfel, persoanele care vin din ZONA ROȘIE, din provincia Hubei și orașele Wenzhou, Hangzhou, Ningbo,Taizhou din China sau din ITALIA din Regiunea Lombardia din orașele Codogno, Castiglione d’Adda, Casarpusterlengo Fombio, Maleo, Somaglia, Bertonico, Terranova dei Passerini Castelgerundo, San Fiorano sau din Regiunea Veneto Vo Euganeo intră în MOD OBLIGATORIU ÎN CARANTINĂ în saloanele special amenajate la spitalele de boli infecțioase.

În schimb, sunt obligați să se autoizoleze la domiciliu cei care vin din:

  • Alte provincii / orașe din China continentală
  • Alte localități din Regiunea Lombardia și Regiunea Veneto
  • Regiunea Emilia-Romagna
  • Alte județe și localități din Coreea de Sud
  • Iran

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

​La Andrei Cleaning – servicii de curățenie la înălțime! Pot spăla inclusiv fațade și panourile fotovoltaice

​Când lucrezi cu inima, rezultatele apar întotdeauna! Cu o experiență de aproape 15 ani acumulată în...

Grand Hotel Coroana caută ajutor bucătar serios: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar serios. Casa EMA caută instalator priceput, iar Flori cu Efect de WOW are nevoie de un florist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Stewo Năsăud, Clinica Sanovil, Aquabis, GB Instaplan și Crama JELNA. Oferta completă, mai jos:

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri, având un interior versatil și spațios, cu 3 rânduri de scaune și peste 1.000 litri volum portbagaj. Mai mult, se bucură de un sistem plug-in hybrid cu baterie de 24,7 kWh și autonomie electrică de până la 100 km (WLTP)* Cea mai bună poziționare preț - valoare pentru segmentul SUV-urilor mari.