3.6 C
Bistrița
miercuri, octombrie 22, 2025

300 de specialiști, la Forumul Medical Bistrițean 2025: Prof. dr. Dan Eniu, invitatul special al ediției

Sub egida Colegiului Medicilor Bistrița-Năsăud – Clinica SANOVIL Bistrița găzduiește o importantă manifestare științifică medicală: Forumul Medical Bistrițean. Evenimentul se află la a V-a ediție și se va desfășura în 30 – 31 mai, în sala de conferințe din Policlinica Nouă de pe strada 1 Decembrie.

La prestigioasa manifestare științifică vor participa, în cele două zile de dezbateri, aproximativ 300 de medici, biologi, chimiști din Bistrița și din centrele universitare Cluj-Napoca și Târgu Mureș.

Vor fi prezentate și dezbătute în jur de 30 de lucrări științifice. Acestea vor îmbina armonios cele mai noi abordări teoretice medicale, validate de prodigioasa activitate clinică a medicilor care le prezintă.

Temele abordate sunt diverse. Ele vor fi susținute de medici cu experiență în domenii variate – de la chirurgia robotică până la monitorizarea unei gravide sănătoase, metode de prevenție și menținerea sănătății. Lucrările se adresează atât medicilor de familie din județul nostru, cât și medicilor specialiști.

Vineri, 30 mai 2025, în jurul orei 18, va avea loc o masă rotundă moderată de dr. Mureșan Gavrilaș, având drept temă Bolile asociate sarcinii.

Cu această ocazie, se va face inclusiv o sinteză a lucrărilor zilei. Tema mai sus amintită va fi dezbătută de 12 medici cu experiență. Vor participa activ toți medicii prezenți la eveniment.

Invitatul special al Forumului Medical Bistrițean din acest an este renumitul chirurg oncolog prof. dr. Dan Eniu, șeful Clinicii Chirurgie 2 din cadrul Spitalului Clinic Cluj-Napoca.

În cadrul Forumului Medical, prof. dr. Dan Eniu va prezenta trei lucrări de mare interes pentru medicii invitați și nu numai.

Iată, mai jos, Programul Forumului Medical Bistrițean 2025

Forum Medical 2025 Program

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Ești pentru prima dată în Service MATEROM AUTOMOTIVE? Primești un voucher cu -10% Reducere!

Dacă nu ai mai apelat niciodată la Service-ul MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița, sau revii după mai bine de doi ani, ai acum ocazia perfectă să redescoperi o experiență de service Premium – cu un Cadou Special: un Voucher cu -10% Reducere la prima și a doua vizită în Service...

Al treilea magazin Ideal Market Partner vă așteaptă pe strada Rodnei! Produse pentru casă și masă, la prețuri decente

Ideal Market Partner, magazinul cu produse pentru casă și masă,  și-a deschis un al treilea punct....

INST-Nistor angajează ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații. NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la INST-Nistor, unde se caută ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații și instalatori. IPROEB angajează confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, controlor calitate. Se fac angajări și la FAN Courier, Polimed SA și Îndemânarea Construct.