13.4 C
Bistrița
marți, iulie 1, 2025

5 șoferi cer despăgubiri după ce și-au tăiat cauciurile mașinilor în gropile de pe DN 17, la Tureac

Alexandru Slavita, șeful Secției Bistrița a Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Cluj, a declarat astăzi, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural, că 5 șoferi au depus solicitări de despăgubire după ce și-au tăiat cauciurile mașinilor în gropile de pe DN 17, la Tureac. Drumul se află într-o stare avansată de degradare, cea mai afectată porțiune fiind cea din zona de munte.

Principala problemă pe care o avem acum nu este deszăpezirea, ci starea de degradare a îmbrăcăminții asfaltice pe DN 17, în special de la Mureșenii Bârgăului în sus. Sunt degradări fiindcă drumul a fost reabilitat acum 15 ani, lucrări de anvergură nu s-au mai făcut pe el și acum avem probleme mai de profunzime.

Îmbrăcămintea rutieră la acea vreme a fost din beton și ciment și acum sub beton apar probleme. Va trebui să intervenim. (…) Licitațiile sunt făcute, avem contracte cu prestatorii, așteptăm vremea bună să putem începe lucrările”, a explicat Alexandru Slavita.

Acesta a mai precizat că s-au făcut reparații cu mixtură stocabilă, însă sunt lucrări provizorii, care nu țin.

Avem vreo 5 solicitări de despăgubire, le-am trimis la regională, care probabil că numai în instanță se pot rezolva. Cu probe, cu tot ce e nevoie în dosarul care se face. Gropile sunt semnalizate, nu putem să punem acolo decât niște denivelări, pe care lumea le vede și nu le vede.

Am pus niște balize, dar le-au furat. Groapa fiind aproape în partea carosabilă nu poți să pui obstacol, că încurcăm mai mult traficul. Tronsonul cu cele mai mari probleme e la Tureac, de la kilometrul 90 la 94. Acolo sunt degradările cele mai mari și pentru acea zonă au fost făcute sesizările de despăgubiri. Avem reclamații și din județ, din Suceava, din Neamț„, a mai precizat Alexandru Slavita.

Detalii despre acest subiect puteți citi și aici:

FOTO: DN 17 intră în reparații, după 15 ani de la reabilitare. Tronsonul din zona de munte, cel mai afectat

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Mai lasati povestile, ca tot drumul pana la limita de judet Suceva ii praf!!! Tot! Sunt gropi care, noaptea daca dai in ele, acolo ramai cu masina, o rupi toata, atat de rau este stricat drumul! Ii varza!
    Folositi pentru reparatii mixtura asfaltica stocabila, care este prelucrabila de la -10°C la -15°C, si in cazuri exceptionale se poate utiliza la temperaturi extreme de la -40°C la +60°C. Inca nu am avut ziua -15, asa ca cumparati si astupati gropile ca aveti cu ce. La pregătirea lui se folosesc aditivi speciali care facilitează fixarea asfaltului, achizitionati si din astia ca sa tina, nu tot furati si bagati in buzunar. După reparație, drumul poate fi imediat redat circulației.
    Stiu, costa, dar si noi fraierii , astia care nu lucram ca si bugetari va platim o gramada de bani ca sa faceti cum trebuie(numai salariul aproape il impartim cu minunatul stat roman fara sa mai vorbim si de alte taxe).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...

TAPAS LEMON s-a mutat pe Pietonal! Are și mai multe specialități din bucătăria spaniolă

Tapas Lemon – locul cu delicii din bucătăria spaniolă deschis de Carolina la Bistrița – s-a mutat în centru, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, ca să fie mai aproape de toți cei care adoră mâncarea spaniolă. Acum au la dispoziție un meniu și mai bogat, evident, tot de inspirație spaniolă!