25.4 C
Bistrița
marți, iunie 9, 2026

Adio pensii speciale pentru aleșii locali! VEZI ce alte măsuri a luat Guvernul:

Guvernul a înghețat indemnizațiile demnitarilor și a suspendat plata pensiilor speciale printr-o ordonanță de urgență care vizează mai multe măsuri incluse în Legea Bugetului de Stat. În actul normativ nu a fost introdusă şi interzicerea cumulului pensiei cu salariul de la stat. VEZI ce alte măsuri au fost luate pentru echilibrarea bugetului de stat:

Guvernul a adoptat în prima şedinţă din acest an o ordonanţă de urgenţă care să permită intrarea în vigoare a unor măsuri necesare pentru echilibrarea bugetului şi pentru încurajarea economiei.

Printre cele mai importante măsuri cuprinse în actul normativ se numără îngheţarea indemnizaţiilor pentru demnitari după majorarea salariului minim, astfel că indemnizațiile rămân la valoarea pe care o aveau în decembrie 2019.

Aceeași ordonanță de urgență prevede și suspendarea pensiilor speciale pentru primari, viceprimari, președinții și vicepreședinții Consiliilor Județene, până la 1 ianuarie 2021.

Ordonanța de urgență adoptată de Guvern îi lasă pe angajaţii din instituţiile publice cu sporuri mai mici anul acesta. Valoarea acestora a fost stabilită și ea la cuantumul din luna decembrie 2019.

În acest act normativ nu a fost introdusă şi prevederea care interzice cumulul pensiei cu salariul din sistemul public pentru că în privinţa acestui subiect este aşteptată o decizie de la Curtea Constituţională.

La finalul ședinței de Guvern, șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a anunțat că nu vor mai fi permise detașările din sistemul privat în sistemul public. Astfel, începând cu intrarea în vigoare a ordonanței, nu se vor mai putea efectua detașări la instituțiile autorităților publice centrale și locale.

„Au fost adoptate prin acest act normativ prevederile care elimină obligaţia de majorare suplimentară a capitalului pentru administratorii fondurilor de pensii, precum şi prevederile legate de comisioanele de administrare ale fondurilor de pensii care, prin reducerea lor, lasă mai mulţi bani în fondul participanţilor la Pilonul 2 de pensii. Taxa de 2% pe cifra de afaceri pentru companiile din sectorul energetic a fost eliminată, măsură absolut urgentă şi necesară, astfel încât piaţa de energie din România să beneficieze de un climat de încredere şi de stabilitate”, a mai spus Dancă, potrivit Agerpres.

Prin aceeași ordonanță de urgență taxa pe active bancare a fost eliminată, iar punctul de amendă a fost îngheţat la nivelul de 145 de lei.

Sursa: Agerpres; Foto: Adevărul

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.

NOI locuri de muncă în Bistrița, la Amicii Building, Transmixt Bistrița, Tinu Art House: Se caută ingineri proiectare, șoferi, agenți vânzări

Amicii Building caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (sau șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Tinu Art House are nevoie de agenți vânzări pentru zonele Bistrița, Reghin, Cluj, Maramureș, Suceava. NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița! Oferta completă, mai jos: