19.2 C
Bistrița
sâmbătă, mai 16, 2026

Am trăit s-o vedem și pe asta: Cum au ajuns spitale din Târgu Mureș sau Suceava să trimită pacienți pentru operații la noi

Complexitatea operațiilor realizate la Bistrița și priceperea medicilor Spitalului Județean îi determină pe specialiștii din centrele universitare recunoscute, precum Târgu Mureș, să îi trimită tocmai la noi pentru intervenții chirurgicale, în special cele care vizează coloana vertebrală.

Am ajuns să o trăim și pe asta! Pacienți din marile orașe, unele centre universitare, să vină la Bistrița să se opereze. Potrivit managerului Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany, spitale din Târgu Mureș, Brașov, Suceava sau Oradea au trimis pacienți la Bistrița pentru intervenții chirurgicale.

Se pare că Spitalul Județean de Urgență Bistrița a devenit recunoscut în special pe partea de traumatologie, doar săptămâna trecută spitalul din Târgu Mureș a trimis doi astfel de pacienți care au fost operați aici și retrimiși la Târgu Mureș.

„Am reușit să dezvoltăm neurochirurgia, astfel încât neurochirurgia de la Bistrița a ajuns un punct de referință. Pe partea de traumatologie avem cazuri pe care le primim din afara județului. Tot ce înseamnă fracturi de coloană vertebrală în ultima perioadă, spitalul din Târgu Mureș le-a dirijat la Bistrița, pentru că la Bistrița se fac mai multe și mai bine. (…) Săptămâna trecută am avut două fracturi de coloană vertebrală transferate de la Târgu Mureș, operate la Bistrița și retrimise la Târgu Mureș”, a declarat Gabriel Lazany la Bistrițeanul LIVE.

Și la capitolul neurochirurgie spitalul din Bistrița stă foarte bine, în ciuda faptului că este un domeniu dezvoltat de doar doi ani.

Întreaga emisiune în care a fost invitat managerul Spitalului Județean de Urgență Gabriel Lazany o puteți urmări mai jos:

https://www.facebook.com/bistriteanul.ro/videos/626440838122611/

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pentru seri de poveste lângă un pahar de vin bun, musai să ajungeți la AOP – proiectul lui Ciprian Macavei! E altceva…

De câteva zile, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, la numărul 15, unde istoria orașului se întâlnește cu...

Se fac angajări la Physio Total, Sanovil, Gelateria Aniela și Eurocompozite! NOI locuri de muncă, în Bistrița

La terasa Crama Veche sunt disponibile posturi de ospătar, pizzer, barman, iar Eurocompozite caută Operatori. Patiseria SWEET  IRIS angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Dr. Katalin Silaghi se alătură echipei Clinica Skinova Bistrița!

Echipa Clinicii Skinova Bistrița, cel mai nou centru dedicat sănătății și esteticii pielii din orașul nostru,...