16.9 C
Bistrița
marți, august 4, 2026

Fotolii speciale la Oncologie, pentru mai mult confort în timpul administrării citostaticelor

Pacienții oncologici vor avea parte anul acesta de mai mult confort atunci când li se administrează citostaticele. Conducerea Spitalului Județean de Urgență Bistrița vrea să achiziționeze fotolii speciale în acest sens.

Scaunele incomode pe care stau cei cărora li se administrează citostaticele, la secția de pe Alba Iulia, vor dispărea în curând! Acestea vor fi înlocuite cu fotolii special concepute pentru pacienții oncologici.

„Primul lucru pe care vreau să îl achiziționez sunt niște fotolii oncologice, special făcute pentru pacienții oncologici, la administrarea de citostatice. Vor avea mai mult confort. Au mai multe poziții. În caz că au nevoie se pot lăsa mai pe spate, își pot ridica picioarele”, a precizat Gabriel Lazany, managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, la Bistrițeanul LIVE.

Acesta a mai spus că pacienții oncologici sunt programați pe ore pentru administrarea de citostatice, iar cei care nu vin la ora programată, ci mult mai devreme, nu fac altceva decât să își facă rău și să prelungească durata de așteptare.

Foto: click.ro

Întreaga emisiune la care a fost invitat Gabriel Lazany o puteți urmări mai jos:

https://www.facebook.com/bistriteanul.ro/videos/626440838122611/

 

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos: