27.9 C
Bistrița
duminică, iulie 26, 2026

Zeci de profesori din județ își vor pierde, în curând, catedrele

Zeci de profesori își vor pierde catedrele în următorul an școlar, a anunțat recent inspectorul școlar general Camelia Tabără. „Știm că se lasă cu supărări, dar nu avem încotro…”

50 sau 60 de norme didactice se vor reduce, începând din septembrie, în Bistrița-Năsăud. Motivul este reducerea numărului de elevi și, implicit, al claselor și orelor de curs.

Deocamdată nu am făcut un calcul câte catedre se pierd. Îl vom face curând, când vom face și proiectul de încadrare. În acest an, față de anul trecut, s-a diminuat numărul cu 50 de norme. Prima chestiune este legată de restrângeri nesoluționate. Cred că avem 3 sau 4. Următoarea etapă este să dăm aviz pensionabililor să-și continue activitatea sau nu”, a precizat Camelia Tabără.

Din primele estimări, se pare că la Limba și Literatura Română apar primele probleme cu restrângeri nesoluționate și restrângeri de activitate: „Majoritatea profesorilor de română au și ore de limbă străină. Dacă rămân fără orele de română, intră în completare cu limba străină. Cumva totul se va rezolva pe cale naturală. Nu avem din spate reastrângeri nesoluționate, adică oameni care să rămână în afara sistemului”, a punctat șeful Inspectoratului Școlar Bistrița-Năsăud.

În aceste condiții, ISJ nu va prelungi cadrelor didactice pensionabile activitatea. Am întrebat, de pildă, educatoarele dacă se pune problema unor prelungiri. Dar nu este cazul. Nici învățătoare nu avem în această situație. La matematică vom da aviz de prelungire, pentru că e vorba de o disciplină deficitară, la care nu avem absolvenți…”, a spus Camelia Tabără.

Conform calendarului, Inspectoratul Școlar Bistrița-Năsăud a predat recent proiectul de rețea școlară și cifrele de școlarizare: „Este una dintre cele mai importante activități pe care o facem la nivelul Inspectoratului. E complicată și grea pentru că suprapune foarte multe interese. Știm că se lasă cu supărări, dar nu avem încotro. De ce vine Inspectoratul ca o ghilotină și nu înțelege multele particularități pe care directorii de școală le invocă? Pentru că ordinul de ministru 5090 ne obligă pe noi ca Inspectorat Școlar, să dăm o declarație pe proprie răspundere că proiectul a fost întocmit cu încadrarea strictă în numărul de posturi aprobate. Și că s-au luat toate măsurile cu privire la încadrarea unităților de învățământ în bugetul calculat pe baza legislației în vigoare”, a explicat Camelia Tabără. 

Șeful ISJ BN a mai subliniat că din august 2019, aproape în fiecare lună a trebuit să trimită rapoarte de management financiar referitoare la măsurile luate pentru încadrarea în costurile și sumele cuvenite, conform finanțării per elev.

Proiectul de rețea școlară prevede o reducere cu 8 clase la nivel liceal, din septembrie, în județul nostru. Anul viitor, însă, reducerea va fi și mai drastică. Atunci se vor reduce 20 de clase.

Foto @ Arhivă

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: