14 C
Bistrița
miercuri, iulie 29, 2026

IPJ BN: Cei doi polițiști care au intrat în contact cu botoșăneanul infectat cu Covid-19 au fost testați și sunt în izolare la domiciliu

Doi polițiști din cadrul IPJ BN au intrat în contact sâmbătă cu un botoșănean infectat cu Covid-19, care a fost implicat într-un accident rutier pe raza municipiului. Potrivit IPJ BN, cei doi au avut echipament, însă, cu toate acestea au fost testați și sunt în izolare la domiciliu.

Incidentul s-a petrecut sâmbătă. Botoșăneanul era escortat de poliție spre Botoșani, județul de domiciliu, întrucât se întorcea din Italia, și urma să ajungă într-un centru de carantină.

În Bistrița, acesta a fost implicat într-un accident rutier, la care s-au prezentat doi polițiști din cadrul IPJ BN. Mai multe detalii despre acest subiect puteți citi AICI.

Potrivit IPJ BN, cei doi polițiști purtau echipament de protecție în momentul în care au avut contact cu botoșăneanul.

„La data de 14 martie a.c., bărbatul din Botoșani a fost implicat într-un accident rutier, produs pe raza municipiului Bistrița, soldat cu avarii și soluționat pe cale amiabilă. Acesta nu a avut contact cu celălalt șofer, iar autoturismul a fost transportat pe platformă până la destinație. Atât șoferul, cât și polițiștii care au intervenit la fața locului erau echipați corespunzător, purtau mănuși și măști de protecție; autoturismul în cauză tranzita județul, fiind venit din vamă și însoțit de polițiști și jandarmi”, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ BN, Crina Sîrb.

Deși cei doi polițiști purtau echipament de protecție, au fost testați de către DSP și până la primirea rezultatelor se află în izolare la domiciliu.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos:

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: