18.2 C
Bistrița
luni, mai 18, 2026

NESIMȚIRE: I-a cerut unui voluntar să-i cumpere țigări și apoi a sunat la 112 că i s-au furat banii

Nesimțirea nu-i părăsește pe unii nici în izolare. O situație absolut halucinantă a avut lor ieri, la Prundu Bârgăului. Un pompier voluntar, care îi ajuta pe cei din izolare la cererea primarului Doru Crișan, a fost reclamat la 112 de unul dintre cei pe care se oferise să-i ajute în cele 14 zile de izolare. AFLĂ ce s-a întâmplat:

Primarul Doru Crișan s-a mobilizat și s-a organizat singur la Prundu Bârgăului pentru a-și ști comunitatea în siguranță și pe cât posibil, ferită de boli. Astfel, cu ajutorul pompierilor voluntari de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență, a organizat echipe care îi vizitează chiar și de 3 ori pe zi pe cei 82 de săteni aflați în izolare. La cerere, îi ajută chiar și cu mici cumpărături sau, dacă a fost cazul, cu mâncare. Ieri, a avut loc un incident absolut halucinant, care i-a demobilizat pe voluntari.

Ce s-a întâmplat?

Voluntarii au ajuns pe Secu, o străduță din Prundu Bârgăului, la casa unui individ aflat de câteva zile în izolare după ce a venit din străinătate. Omul le-a cerut voluntarilor să-i cumpere țigări și să-i plătească o factură. Voluntarii au fost de acord să-l ajute, dar l-au avertizat că vor întârzia puțin, având în vedere că mai aveau de trecut și pe la alte persoane și abia apoi puteau să facă plata și să cumpere țigările. Ce credeți că a făcut „izolatul” de pe Secu când n-a mai avut răbdare să-i sosească țigările?

Cam la 20 de minute de la plecarea voluntarilor, a sunat la 112 și a reclamat că „pompierii” i-au furat banii. Polițiștii, care știau de acțiunea voluntarilor de la SVSU Prund, au rezolvat rapid cazul, cu ajutorul primarului Doru Crișan și au aflat adevărul. „Comanda nu fusese livrată rapid” și izolatul s-a gândit la o soluție să-i vină mai repede.

Din păcate, situația le-a lăsat un gust amar voluntarilor, care și-au jurat să nu mai pună mâna pe bani și să-i ajute la cumpărături sau plata facturilor pe cei aflați în izolare.

Primarul Doru Crișan este și el revoltat de nesimțirea unor localnici pentru care a insistat să le pună la dispoziție tot ce au nevoie pentru a trece mai ușor perioada de izolare și uite răsplată! Mai mult, astăzi, la vizita obișnuită a voluntarilor care verifică din parte Primăriei Prund dacă se respectă izolarea, eroul zilei de ieri i-a amenințat pe oameni, printre insulte și alte înjurături, că nu va respecta perioada de izolare și va ieși în sat când va avea chef.

Le reamintim celor care nu vor să respecte perioada de izolare că aceasta este scump amendată prin Ordonanța Militară nr. 2 aflată în vigoare, plus că te poate trimite în carantină, care are condiții stricte de pază militară. Nerespectarea carantinei duce la alte 14 zile de carantină.

Au fugit din izolare și-au ajuns… în carantină! Plus că au avut de scos bani frumoși din buzunar!

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Dacă îți cauti un loc de muncă pe termen lung, ai șanse să-l găsești la Gelateria Aniela din Piața Unirii! NOI locuri de muncă sunt disponibile la Physio Total, care angajează fizioterapeut și maseur. Patiseria SWEET  IRIS  angajează patiser / cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Oferta completă, mai jos:  

www.bistritaimobiliare.ro – un portal GRATUIT pentru cei care vor să vândă sau să cumpere o locuință

Din dorința de a oferi vizibilitate maximă anunțurilor de vânzare/închiriere din Bistrița-Năsăud, au fost create, de către bistrițeanul Andrei Cadar, două instrumente complementare, gândite să lucreze în tandem pentru succesul fiecărui utilizator și menite să simplifice radical procesul de vânzare, cumpărare sau închiriere a proprietăților.

Pentru seri de poveste lângă un pahar de vin bun, musai să ajungeți la AOP – proiectul lui Ciprian Macavei! E altceva…

De câteva zile, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, la numărul 15, unde istoria orașului se întâlnește cu...