11.6 C
Bistrița
duminică, aprilie 19, 2026

Două persoane au căzut din tractor în Năsăud. Elicopterul SMURD, chemat în ajutor

Un accident a avut loc în Năsăud. Două persoane au căzut din tractor. Elicopterul SMURD a fost solicitat în ajutor pentru a prelua o victimă inconștientă.

Două persoane au căzut dintr-un tractor în Năsăud, pe strada Găgii.

Spre locul accidentului s-au deplasat de urgență modulul SMURD de la Secția de Pompieri Năsăud.

Din primele date, o persoană a fost inconștientă, iar cea de a doua victimă implicată în incident este conștientă și cooperantă.

Elicopterul SMURD a fost solicitat pentru a prelua victima inconștientă.

„Victima inconștientă, un bărbat de 53 de ani, a fost stabilizată cu ajutorul unui echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean și predată elicopterului SMURD”, informează Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU BN.

„Un tânăr de 23 de ani, din Năsăud, în timp ce conducea un tractor care tracta o remorcă improvizată, cu care transporta bucăți de lemne, pe un drum în pantă din orașul Năsăud, a pierdut controlul acestuia și s-a răsturnat”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ BN.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările în acest caz sunt efectuate de polițiștii de la Rutieră, urmând a fi stabilite toate împrejurările în care a avut loc evenimentul.

Foto @ Arhivă

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri, având un interior versatil și spațios, cu 3 rânduri de scaune și peste 1.000 litri volum portbagaj. Mai mult, se bucură de un sistem plug-in hybrid cu baterie de 24,7 kWh și autonomie electrică de până la 100 km (WLTP)* Cea mai bună poziționare preț - valoare pentru segmentul SUV-urilor mari. 

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, florist, asistent generalist, electricieni

Casa EMA angajează instalator priceput și serios, STEWO Năsăud caută Facturist, Asistent manager, Controlor calitate și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil și Aquabis, dar și la GB Instaplan, Crama JELNA sau Transmixt. Oferta completă, mai jos:

FOTO: La Papetăria FOLDER, iepurașul găsește zeci de cadouri inspirate pentru copiii cuminți

Cadourile de Paște pe care iepurașul le aduce celor mici, ba chiar și celor mari, sunt...