20.6 C
Bistrița
luni, iunie 15, 2026

S-au programat, dar nu s-au prezentat! CÂȚI bistrițeni au cerut să fie testați pentru COVID-19, contra cost:

Bistrițenii se pot testa pentru COVID-19, contra cost, la spital. Peste 20 și-au făcut programare, dar unii nu s-au mai prezentat. Peste 100 de pacienți cu COVID-19, în spital.

De săptămâna trecută, bistrițenii care vor să se testeze de COVID-19, o pot face la spital. Contra cost, pe baza unei programări.

Peste 20 de bistrițeni s-au programat până acum, dar unii nu s-au mai prezentat.

„La Spitalul Județean de Urgență Bistrița au solicitat testare contra cost pentru determinarea infecției cu COVID-19 un număr de 22 persoane, din care 3 nu s-au prezentat la testare, iar 4 au fost programate pentru testare pentru data de 14 mai”, transmite Camelia Strungari, purtătoarea de cuvânt a SJUB.

Recoltarea probelor se realizează în fiecare marți și joi, între orele 10:00 – 12:00, în incinta spitalului județean, B-dul G-ral Grigore Bălan nr. 43, lângă cortul de triaj, pe baza unei programări prealabile.

Programarea se poate face telefonic, de luni până vineri, între orele 8:00 – 12:00, la numerele de telefon 0263214390, 0263214391, 0263214392, interior 189.

Costul unei testări este de 290 de lei.

În cazul în care rezultatul probei este incert, retestarea se face în mod gratuit.

Rezultatele probelor vor fi comunicate prin e-mail, în termen de 48 de ore de la recoltare.

În ceea ce privește numărul de pacienți internați cu COVID-19, aceștia prezintă aproape un sfert din totalul pacienților aflați în unitatea medicală.

„La Spitalul Județean de Urgență Bistrița sunt internați în acest moment 323 de pacienți, din care 74 confirmați cu Covid-19 (3 la Secția ATI, 15 la Secția Covid a spitalului, iar 56 la Secția Boli Infecțioase). Capacitatea spitalului este de 997 paturi”, mai transmit reprezentanții SJUB.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Concept unic în România, lansat la Bistrița: GFT Delta Office, revoluționează piața de apartamente și case prin „Roata Avantajelor”!

Piața de imobiliare din Bistrița intră într-o nouă etapă odată cu lansarea unui concept inovator de către GFT Delta Office, agenție imobiliară recunoscută pentru profesionalism și transparență în domeniul tranzacțiilor imobiliare. Pentru prima dată în România, clienții au posibilitatea de a beneficia de reduceri și avantaje...

Magazinele RRS Eleganza Superiore: Costume pentru orice eveniment, buzunar sau stil, indiferent de vârstă

Domnilor, dacă aveți un eveniment sau trebuie să cumpărați un costum sau piese vestimentare pentru ținute...

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.