19 C
Bistrița
vineri, mai 29, 2026

S-a surpat drumul spre Budac! Nu se mai poate trece, e blocat!

Sensul de drum pe care se putea merge din Bistrița spre Budacu de Jos este închis de ieri după-masă. Ultima porțiune de drum practicabil din vârful dealului s-a surpat ieri, din senin, chiar sub ochii celor care treceau pe acolo. Nu au fost victime, iar drumul a fost închis imediat.

Drumul care leagă Bistrița de Budacu de Jos, peste Dealul Budacului, este impracticabil de ieri după masă. Drumul se afla în reparații din ambele sensuri de ceva vreme, iar porțiunea cea mai afectată de alunecări, din vârful dealului, a suferit ieri după-masă o avarie majoră, care putea să facă victime. Singurul sens de drum pe care se mai circula s-a surpat efectiv ieri după masă, în jurul orelor 18:00, sub ochii celor care treceau prin zonă.

Până când cei de la drumuri s-au mobilizat să închidă drumul, un cioban oprea mașinile și îi avertiza pe șoferi și bicicliști să nu treacă că e pericol să ajungă cu tot cu mașina în vale, înghițiți de pământul instabil. Posibil ploile din ultimele zile au afectat terenul și l-au făcut instabil, favorizând alunecarea de teren majoră.

În câteva zeci de minute drumul a fost închis în ambele sensuri, atât dinspre Bistrița, cât și dinspre Budac. Deocamdată nu știm în cât timp se va rezolva problema. Drumul este în administrarea Consiliului Județean, iar cel mai probabil lucrările de reparații și consolidare erau făcute de LDP, societatea care se ocupă de drumuri și poduri a județului.

Revenim cu mai multe detalii.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

FOTO – NOU la HARDFERO Bistrița: ferestre și uși Premium, balustrade de sticlă, plus jaluzele plisee

HARDFERO Bistrița - magazinul vostru de încredere pentru accesorii și feronerie pentru uși și geamuri termopan,...

Policlinica MED TOTAL: De la screening dermatologic la intervenții estetice și reconstructive

Dermatita sau acneea vă dau bătăi de cap sau doriți să spuneți adio ridurilor de expresie,...

Se fac angajări la Eurocompozite, Physio Total, GB Instaplan: Se caută operatori, fizioterapeut, electricieni

NOI locuri de muncă sunt disponibile la Physio Total, care angajează fizioterapeut și maseur. Eurocompozite caută operatori, iar GB Instaplan are nevoie de electricieni și instalatori. Clinica SANOVIL angajează asistent medical și fiziokinetoterapeut. Oferta completă, mai jos: