24.7 C
Bistrița
marți, august 11, 2026

Cinci persoane de la Leoni infectate cu Coronavirus. Managerii se gândesc la testarea în masă

Instituția Prefectului confirmă faptul că 5 angajați ai Leoni s-au infectat cu Coronavirus. Situație bizară la Leoni, unde un angajat este confirmat oficial cu COVID-19. DSP a negat cazul, după care a revenit cu o confirmare. Instituția Prefectului a confirmat faptul că 5 angajați sunt infectați.

O situație neclară este semnalată în cadrul companiei Leoni, după ce angajații s-au întors la serviciu.

În urmă cu patru zile, un bistrițean, angajat al Leoni, a fost confirmat oficial de către DSP ca fiind infectat cu COVID-19, deși rezultatul venise în data de 15 mai.

„Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud aduce o serie de clarificări în ceea ce privește suspiciunea faptului că un angajat Leoni ar fi confirmat cu Coronavirus. DSP BN confirmă faptul că, în data de 15 mai a.c., un angajat al firmei Leoni a fost confirmat pozitiv la testarea CoVid-19”, transmiteau luni reprezentanții Instituției Prefectului.

Informația a venit la câteva ore bune după ce mai multe surse susțineau că ar fi cel puțin doi angajați ai Leoni infectați, dar reprezentanții Prefecturii au negat acest aspect.

Totuși, surse Bistrițeanul.ro din interiorul companiei spun că ar fi vorba despre patru persoane confirmate pozitiv la infecția cu noul coronavirus.

Conform surselor noastre, după ancheta epidemiologică făcută la Leoni de către o echipă din cadrul DSP BN, managerul companiei ar fi făcut o ședință în care i-a informat pe angajați despre existența a patru persoane infectate cu COVID-19.

Aceleași surse spun că este vorba despre un cuplu soț-soție din Năsăud, un bistrițean din Cociu și o altă persoană din Luduș.

În cele din urmă, deși DSP nu a confirmat existența celor patru cazuri, prefectul Stelian Dolha a precizat într-o emisiune tv că știe de cele 4 cazuri.

Speriați că situația ar putea escalada și duce chiar la un blocaj al firmei, managerii Leoni iau în calcul să își testeze toți angajații pe cheltuială proprie. Vă reamintim faptul că se poate face testare la cerere, costul unui singur test fiind de 290 de lei.

Update:

În raportarea de astăzi, Instituția Prefectului confirmă existența a 5 persoane infectate la Leoni. 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.