21.8 C
Bistrița
duminică, mai 19, 2024

VIDEO: Parteneriat încheiat de ISJ, pentru siguranța elevilor. „În primul rând, o igienizare făcută la sânge”

Elevii din clasele terminale se întorc într-o săptămână la școală. Pentru ca totul să decurgă în maximă siguranță, Inspectoratul Școlar a încheiat un parteneriat. „Nu am niciun motiv să mă îndoiesc de seriozitatea cu care este privită situația în fiecare școală. În primul rând este vorba de o igienizare făcută la sânge…”, precizează Mihai Mureșan, șeful ISJ BN.

În aceste zile, toate școlile se pregătesc intens pentru cursurile care încep în 2 iunie. Timp de două săptămâni, până în 12 iunie, elevii din clasele terminale au posibilitatea de a a se pregăti la școală pentru examenele naționale.

Toate cursurile de pregătire și examenele trebuie organizate cu respectarea strictă a normelor de siguranță a elevilor și profesorilor – a explicat profesorul Mihai Mureșan, șeful ISJ Bistrița-Năsăud.

Inspectorul școlar general a mai spus la Bistrițeanul.ro că în acest sens, Inspectoratul a încheiat un parteneriat cu DSP. Avem o colaborare foarte bună cu ei. Direcția de Sănătate Publică a desemnat două persoane care supraveghează, în unitățile de învățămând din Bistrița-Năsăud, implementarea acestor măsuri care trebuie luate în fiecare școală, pentru a nu exista niciun fel de risc”, a mai spus profesorul Mihai Mureșan.

O igienizare făcută la sânge…

În primul rând este vorba de o igienizare făcută la sânge. Peste tot s-au angajat firme specializate în a face igienizare. În al doilea rând s-a elaborat în fiecare școală o procedură scrisă. Se referă la atribuțiile tuturor cadrelor didactice, ale elevilor și ale cadrelor nedidactice și auxiliare.

Fiecare om care va fi în școală trebuie să știe exact traseul pe care circulă… Sunt peste tot în școli, ca în spitale, circuite ireversibile. Pe o parte vor intra elevii și vor primi câte o mască. Se dezinfectează, li se ia temperatura de către un cadru medical. Elevul ajunge apoi în sala de clasă, la banca personalizată, stă la cursuri 50 de minute. Doar în prezența cadrului didactic va ieși la baie. La încheierea activității, pe un cu totul alt cirucit iese din școală. Depune masca într-un container special, primește o altă mască nouă cu care se întoarce acasă”, a mai precizat Mihai Mureșan.

Șeful ISJ Bistrița-Năsăud a mai subliniat că această procedură se aplică fiecărui angajat din școală. Nu am niciun motiv să mă îndoiesc de seriozitatea cu care este privită situația în fiecare școală. Îmi place să cred că nu vor exista incidente sau, Doamne ferește, situații de infectări…

Totodată, inspectorul general Mihai Mureșan a mai explicat că și numărul de elevi a fost redus, pentru ca distanța socială să fie întru totul respectată.

Elevii nu vor sta la școală mai mult de două ore – atât cât durează și examenul, de altfel.

Proba de Limba și Literatura Română va avea loc în 15 iunie. Proba de Matematică se va susține în 17 iunie. În 18 iunie elevii care studiază în limba maternă vor susține examen la această disciplină. În 22 iunie se vor afișa rezultatele. Contestațiile se vor depune online, tot în 22 iunie, între orele 12 și 14.

Alte detalii despre organizarea examenelor în școlile din Bistrița-Năsăud puteți descoperi urmărind întreaga emisiune, mai jos: 

[arve url=”https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fbistriteanul.ro%2Fvideos%2F2575629699354249%2F&show_text=0&width=560″ /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

SENZAȚIE: Epilare definitivă cu Soprano ICE- Alexandrite 755 prin răcire cu gheață, acum, la Paula Murg Beauty – Cult by Nella

Epilarea definitivă e acum mai simplă și mai la îndemână ca oricând. Diferența o face însă...

Se fac angajări la Stewo Plastic Năsăud, Fan Courier, Hotel Coroana și Crama Veche

Stewo Plastic Năsăud are nevoie de un asistent producție, Fan Courier caută curieri serioși în Bistrița! Crama Veche angajează administrator, barman, ospătar și ajutor bucătar. Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud.

Când este cel mai bine să îți programezi vizita la service? Oricând. De oriunde. La orice oră

Materom Automotive îți oferă posibilitatea programării online a mașinii tale Mercedes-Benz, ca vizitator sau prin logare în contul tău Mercedes Me.