20.6 C
Bistrița
luni, iunie 15, 2026

FOTO/VIDEO: I-a tăiat calea și s-a făcut nevăzut! Acum stă cu mașina stricată, de luni bune, după ce a evitat impactul

S-a întâmplat în luna februarie, în Groapa Sărății. O autoutilitară a ieșit în DN17 fără să se asigure. Șoferul unui autoturism care circula regulamentar, în încercarea de a evita impactul, a ajuns pe acostament. Acum așteaptă de luni bune, cu mașina avariată, o soluție:

Un bistrițean se deplasa, în 22 februarie 2020, pe DN17, direcția Bistrița – Cluj.

În Groapa Sărății, de pe un drum lăturalnic, i-a ieșit în față o autoutilitară, care a virat stânga, spre Bistrița, fără să se asigure în prealabil. Șoferul mașinii mici, în încercarea de a evita impactul, a tras de volan dreapta, ajungând pe acostament.

Șoferul autoutilitarei a demarat în trombă. Deși un alt participant la trafic, care a văzut toată scena, a încercat să-l oprească, s-a făcut nevăzut.

[arve url=”https://youtu.be/TQiWQ8SgY7M” /]

Din nefericire, autoturismul bistrițeanului care circula regulamentar a fost avariat. Acesta a anunțat polițiștii despre incident, pentru a putea reuși să dea de cel ce i-a produs paguba. Și mașina să-i fie reparată de vinovat.

Doar că timpul a trecut, și de trei luni de zile, omul nu-și vede făcută dreptatea.

Nu mai am nicio veste, nu mai știu nimic. Ăla s-a făcut nevăzut. Știu că e autoutilitară cu vișiniu și alb. Dar încă nu am răspuns nici de la poliție, nici nimic, și nu-mi pot repara mașina”, a spus supărat Ioan, bistrițeanul păgubit.

Nici perioada nu a fost prielnică, imediat după incidentul său fiind starea de urgență declarată din cauza pandemiei. Polițiștii au făcut demersurile de identificare a făptașului.

Autoutilitara s-a dovedit a fi înmatriculată în Irlanda. Apoi, odată cu identificarea proprietarului s-a solicitat comunicarea datelor persoanei care se afla la volanul autoutilitarei în momentul incidentului din 22 februarie. Inițial, proprietarul a refuzat să colaboreze cu autoritățiile, fiind sancționat.

În cele din urmă s-a identificat și șoferul vinovat.

A fost identificat conducătorul auto al autoutilitarei ca fiind un bărbat de 31 de ani, din Viișoara. Împotriva acestuia urmează să fie aplicate și măsurile care se impun”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, purtătorul de cuvânt al IPJ BN, Crina Sîrb.

Astfel, după ce se vor lua măsurile împotriva șoferului vinovat, cu procesul verbal întocmit de polițiști, bistrițeanul își va putea repara mașina. Chiar dacă au trecut câteva luni…

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Concept unic în România, lansat la Bistrița: GFT Delta Office, revoluționează piața de apartamente și case prin „Roata Avantajelor”!

Piața de imobiliare din Bistrița intră într-o nouă etapă odată cu lansarea unui concept inovator de către GFT Delta Office, agenție imobiliară recunoscută pentru profesionalism și transparență în domeniul tranzacțiilor imobiliare. Pentru prima dată în România, clienții au posibilitatea de a beneficia de reduceri și avantaje...

Magazinele RRS Eleganza Superiore: Costume pentru orice eveniment, buzunar sau stil, indiferent de vârstă

Domnilor, dacă aveți un eveniment sau trebuie să cumpărați un costum sau piese vestimentare pentru ținute...

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.