5.5 C
Bistrița
marți, decembrie 16, 2025

FOTO: GRAV accident la ieșirea din Sângeorz Băi! Cinci victime, printre care doi copii, au ajuns la spital

Un accient rutier grav a avut loc în jurul amiezii la ieșirea din localitatea Sângeorz Băi. Trei mașini au fost implicate în accident. În urma impactului un autoturism s-a răsturnat. Cinci persoane, printre care doi copii, au ajuns la spital.

Un grav accident rutier a avut loc la ieșirea din Sângeorz Băi spre Cormaia.

În evenimentul rutier au fost implicate trei mașini în care se aflau opt persoane, printre care trei copii. În urma impactului un autoturism s-a răsturnat.

Spre locul accidentului s-au deplasat de urgență trei ambulanțe (Terapia Intensivă Mobilă, un echipaj de prim ajutor și un echipaj aparținând SAJ BN), și un echipaj de pompieri cu autospeciala de descarcerare de la Garda de Intervenție Sângeorz Băi.

„Echipajele de intervenție au găsit la locul accidentului opt persoane, dintre care trei copii. Toate persoanele au fost evaluate din punct de vedere medical. Sunt conștiente și cooperante”, informează reprezentanții ISU BN.

Doi copii și trei adulți (mama și bunicii) vor fi transportați la UPU SMURD Bistrița. Aceștia prezintă contuzii și traumatisme și vor fi supuși unor investigații medicale suplimentare.

UPDATE:

De vină pentru producerea accidentului este un tânăr de 22 de ani care nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a intrat pe contrasens.

„Conform primelor date, un tânăr de 22 de ani, din Cormaia, în timp ce conducea un autoturism pe drumul național 17D, pe direcția Maieru-Sângeorz-Băi, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, ar fi pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus și care era condus de bărbat în vârstă de 65 de ani, din Bistrița. În urma impactului, acesta din urmă s-a răsturnat și 5 persoane care se aflau în autoturism au fost rănite și transportate la spital. Ulterior, autoturismul condus de tânărul de 22 de ani a acroșat un alt autoturism care circula tot din sens opus și care era condus de o tânără de 27 de ani, din Beclean”, transmite Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ BN.

Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii rutieri din Sângeorz Băi continuă cercetările.

Traficul rutier a fost blocat pentru 30 de minute, ulterior a fost dirijat de polițiști alternativ, pe o bandă pentru încă aproximativ o oră.

Foto @ ISU BN

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la IPROEB, Aquabis și Arcsim Construct! NOI locuri de muncă, în Bistrița, Năsăud și Beclean

IPROEB angajează operatori cabluri electrice, Aquabis caută tehnician în cadrul Secției Apă Canal Năsăud, dar și încasator și cititor contoare la Bârgău. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Restaurant ARENA by Casa EMA, ARCSIM Construct, Fan Courier sau Crama Jelna.

Noul Kodiaq Sportline 4×4, SUV-ul Škoda pregătit pentru drumurile din județ, disponibil acum la MATEROM AUTOMOTIVE cu Clever Bonus

Noul Kodiaq Sportline 4x4, SUV-ul Škoda pregătit pentru drumurile din județ, este disponibil acum la MATEROM AUTOMOTIVE cu Clever Bonus de 3.000 €* și Garanție extinsă 4 ani.

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră în cadrul structurilor sale medicale. Se caută persoane dedicate, responsabile și motivate să lucreze într-un mediu profesionist, orientat spre îngrijirea de calitate a pacienților.