30.7 C
Bistrița
sâmbătă, august 1, 2026

Suspiciuni de FRAUDĂ la TeraSteel. S-a lăsat cu plângeri penale și concedieri

Suspiciuni de fraudă la TeraSteel, la doar o lună de la cumpărarea diviziei de către cei de la Kingspan Group, unul dintre cei mai importanți producători de materiale de construcție. TeraPlast a făcut deja plângere penală, în centru fiind doi foști angajați ai TeraSteel, care au fost concediați între timp.

Grupul TeraPlast a notificat investitorii de pe bursă că în cadrul unor verificări interne au apărut suspiciuni cu privire la existența unor fapte nelegale la filiala TeraSteel România. Ar fi vorba despre fraudă, în centrul acestor fapte fiind doi angajați ai subdiviziei, care au fost deja concediați. De asemenea, TeraPlast a formulat și o plângere penală în acest sens.

„Urmare a acestor suspiciuni au fost întreprinse toate măsurile necesare pentru încetarea activității frauduloase și pentru recuperarea eventualelor prejudicii înregistrate de TeraSteel. Au încetat raporturile de muncă cu 2 angajați implicați și TeraSteel a formulat plângere penală, urmând să facă uz de toate mijloacele procesuale diponibile pentru recuperarea prejudiciilor. Compania va colabora transparent cu organele de cercetare penală care sunt singurele în măsură să determine toate entitățile responsabile și nivelul de implicare al acestora astfel încât demersurile TeraSteel de recuperare a prejudiciilor să fie eficiente”, transmite TeraPlast în raportarea către Bursa de Valori.

Se pare că neregulile au fost identificate luna trecută la divizia vândută de TeraPlast.  TeraSteel a fost cumpărată de cei de la Kingspan, unul dintre cei mai importanți producători de materiale de construcție din lume. Valoarea diviziei vândute de TeraPlast este estimată la peste 400 de milioane de lei.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos:

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...