4.6 C
Bistrița
joi, februarie 5, 2026

Rostul de dimineață: Faimoasa cușcă a veverițelor din parc, abandonată fix pe strada pe care locuiește fostul primar…?!

Coincidență…? Simplă întâmplare…? Meșterul popular Sorin Tisa – care se ocupă și de micul muzeu feroviar din gara Bistrița – a postat zilele trecute câteva fotografii cu celebra cușcă a veverițelor din parc. Se pare că voliera a fost abandonată taman pe strada pe care locuiește fostul primar, Ovidiu Crețu, inițiatorul controversatei investiții… Am dat și noi o raită pe strada Moșilor, ca să vedem cum stă treaba…

„Amintiri, din vremuri mai bune !!! Veverițele erau în „IZOLARE”, ca să poată fi admirate de copii. Mă bucur mult acum sunt …LIBERE !”, a scris Sorin Tisa pe facebook.

Celebra cușcă a veverițelor din parc – căsuța de lux care a costat cât o mașină second hand – devenind subiect de bârfă în întreaga țară, în 2016 – a fost fotografiată zilele trecută – abandonată pe o stradă din Bistrița. Artizanul Sorin Tisa a descoperit-o, se pare, pe strada Moșilor. 

O simplă plimbare de dimineață pe această stradă ne dezvăluie faptul că nu avem de-a face cu o stradă lungă. În schimb e presărată cu vile cochete care – pentru oamenii obșnuiți – costă o avere…

Scotocești în van, dincolo de garduri, căci nu se vede aproape nimic.

Dintr-o firidă, dintr-un capăt de alee ne trage cu ochiul o figură care ar aminti, eventual, de statuile unei civilizații demult apuse…

Nu îndrăznim să înaintăm prea mult, din cauza unui câine care se pornește pe răcnit…

Doi muncitori îi acoperă urletele cu o bormașină: amestecă în ciment, se pregătesc de muncă, așa că îi abordăm politicos și ne interesăm pe unde ar putea fi ascunsă cușca veverițelor…

Strada Moșilor…? Asta o fi dacă așa ziceți… Dar noi lucrăm aici de vreo lună de zile. N-am văzut așa ceva prin zonă. Nicio cușcă. Nici pe cineva care să vină s-o ia… Atâta știm că un pic mai sus e casa fostului primar, casa domnului Crețu”, ne-au mărturisit oamenii…

Ne-am mai învârtit noi oleacă prin zonă, tot căutând și cercetând printre uluci sau ochiuri de garduri, admirând din când în când ceața de dimineață risipindu-se pe dealurile din jur. Am ajuns, într-un final la o concluzie sănătoasă: chit că nu am dat de urma volierei pierdute – măcar ne-am ostoit picioarele pe străduțele necunoscute ale orașului…

*****

Căsuța de lux, care a rezistat doar un an, și cele 6 veverițe cumpărate pentru a o popula, au costat 17.000 de lei. 14.000 de lei a costat cușca în sine, iar 2.700 de lei animalele.

A fost amplasată în Parcul Municipal în aprilie 2016. Animalele nu au rezistat însă mult în căsuța specială. Câteva au decedat, iar câteva au evadat. Ultima a evadat în vara lui 2017, după ce un bistrițean a vandalizat cușca, eliberând, practic, animalul…

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Policlinica MEDTOTAL angajează asistentă, STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner

Policlinica MED TOTAL caută asistentă pentru echipa din Bistrița, pregătită să facă parte dintr-o echipă profesionistă. STEWO Năsăud angajează facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan și IPROEB. Oferta completă, mai jos:  

Deserturi fine și cafea bună vă așteaptă în noua cofetarie cu dichis LuLu Artisan Patisserie, de pe str. C.R. Vivu, din Bistrița!

După ce timp de câțiva ani cei de la LuLu Artisan Patisserie i-au răsfățat pe bistrițeni...

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.