30.7 C
Bistrița
marți, august 25, 2026

Trei deținuți din Penitenciarul Bistrița s-au infectat cu Covid19

Trei deținuți din Penitenciarul Bistrița s-au infectat cu Covid19, au anunțat reprezentanții instituției. Aceștia au fost transferați la București. Nu se știe, deocamdată, cum anume s-au infectat cele trei persoane.

Vineri, 6 noiembrie 2020, trei persoane private de libertate custodiate de Penitenciarul Bistrița au fost confirmate pozitiv la testul efectuat pentru SARS-CoV-2. Acestea au fost transferate la Penitenciarul-Spital București-Jilava în vederea aplicării tratamentului specific”, a transmis comisarul șef de poliție penitenciară Cosmin Părăuan, purtătorul de cuvânt al instituției. 

Acesta a mai anunțat că activitatea unității se desfășoară în condiții optime. Nu s-au înregistrat disfuncționalități, iar „starea de spirit a deținuților este corespunzătoare”.

Din punct de vedere administrativ, au fost întreprinse atât măsuri de informare a Direcției de Sănătate Publică Bistrița, precum și demersuri stabilite prin planurile de măsuri adoptate la nivelul sistemului penitenciar”, a precizat Cosmin Părăuan. 

S-a intensificat triajul epidemiologic al cadrelor și se monitorizează medical în permanență toate persoanelor custodiate. De asemenea, s-au dezinfectat toate spațiile instituției. 

Sursa de infectare, necunoscută, va fi stabilită în urma anchetei epidemiologice, proces aflat în curs de derulare”, se mai precizează în comunicatul de presă. 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: