33.9 C
Bistrița
vineri, august 21, 2026

CE motive au invocat cei ce au ieșit din casă în prima zi de carantină

Peste 100 de oameni ai legii au fost ieri în stradă, pentru a verifica respectarea măsurilor în prima zi de carantinare a municipiului. S-au dat amenzi și avertismente. CE motive au invocat bistrițenii care au ieșit din casă:

Ieri a fost prima zi în care municipiul Bistrița s-a aflat în carantină zonală. Noile restricții au intrat în vigoare începând cu ora 05.00.

Astfel, în stradă, au fost prezente 110 forțe de ordine, astfel: 53 de jandarmi, 49 de polițiști și 8 polițiști locali, fiind folosite 48 de mijloace auto.

S-au instituit controale în zonele de intrare și ieșire din zona carantinată.

Jandarmii și polițiștii prezenți la filtrele organizate în punctele de referință, au controlat 9.010 autovehicule și au legitimat 11.332 persoane, fiind aplicate în prima zi de carantină un număr de 67 de sancțiuni, astfel: 13 amenzi în valoare de 9.000 de lei, respectiv 54 de avertismente scrise pentru nerespectarea restricțiilor de liberă circulație” transmit reprezentanții IPJ BN.

În zona municipiului și a cartierelor acestuia au fost legitimate 468 de persoane. Au fost verificate 72 de societăți comerciale, fiind efectuate acțiuni inclusiv în zonele centrelor comerciale, respectiv zona gării și autogării.

CE motive au invocat cei controlați de oamenii legii:

Medicamentele pentru animale de la farmacia veterinară, produse de strictă necesitate din supermarket și achiziționarea hranei pentru animalele domestice sau de companie – acestea au fost principalele motive care i-au determinat pe oameni să iasă din casă în primele ore de la instituirea carantinei” se arată în comunicatul IJJ BN.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: