8 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 25, 2026

ÎNCHIS! Cât va sta în închisoare bistrițeanul din spatele capturii uriașe de droguri din 2019

O captură impresionantă de droguri a avut loc în anul 2019. În spatele ei, un bistrițean și trei dejeni. Ieri, bistrițeanul a fost încarcerat în Penitenciarul Bistrița. CE pedeaspsă a primit:

În 2 octombrie 2019, la domiciliile a trei dejeni și a unui bistrițean au avut loc descinderi ale DIICOT și Forțelor Speciale.

Cei patru aveau o cultură de cannabis indoor, și una pe malul râului Ilișua. În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat peste 130 de kg de cannabis în diferite forme.

Doru R.S. , de loc din Cristeștii Ciceului, și cei trei dejeni au ajuns în fața instanței care i-a arestat preventiv pentru 30 de zile, măsură care a fost prelungită ulterior.

Judecătorii bistrițeni au decis să-l condamne pe bistrițean la închisoare, iar ieri a fost încarcerat în Penitenciarul Bistrița.

”La data de 19 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Tribunalul Bistrița- Năsăud împotriva unui bărbat de 56 de ani, din Cristeștii Ciceului. Acesta a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 7 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și a fost încarcerat de polițiști în penitenciar” au transmir reprezentanții IPJ BN.

Și dejenii au fost închiși ieri. Conform portalului instanței, aceștia au primit următoarele pedepse:

Mihai S. M – 3 ani închisoare pentru trafic de droguri de mare risc

Radu M. M. – 3 ani, 11 luni și 10 zile închisoare pentru trafic de droguri de mare risc și deținere de droguri pentru consum

Robert I. G – 2 ani și 7 luni închisoare pentru trafic de droguri de mare risc

Imagini foto și video, dar și mai multe informații despre descinderile de atunci si impresionanta captură de cannabis, puteți reciti AICI:

VIDEO – DESCINDERI: Cultivau cannabis pe marginea unui râu! CE cantitate au găsit polițiștii asupra bistrițeanului și a celor trei dejeni

FOTO/VIDEO: Captura de droguri, în cazul bistrițeanului și a celor trei dejeni, URIAȘĂ:

FOTO/VIDEO: Captura de droguri, în cazul bistrițeanului și a celor trei dejeni, URIAȘĂ:

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

​La Andrei Cleaning – servicii de curățenie la înălțime! Pot spăla inclusiv fațade și panourile fotovoltaice

​Când lucrezi cu inima, rezultatele apar întotdeauna! Cu o experiență de aproape 15 ani acumulată în...

Grand Hotel Coroana caută ajutor bucătar serios: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar serios. Casa EMA caută instalator priceput, iar Flori cu Efect de WOW are nevoie de un florist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Stewo Năsăud, Clinica Sanovil, Aquabis, GB Instaplan și Crama JELNA. Oferta completă, mai jos:

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri, având un interior versatil și spațios, cu 3 rânduri de scaune și peste 1.000 litri volum portbagaj. Mai mult, se bucură de un sistem plug-in hybrid cu baterie de 24,7 kWh și autonomie electrică de până la 100 km (WLTP)* Cea mai bună poziționare preț - valoare pentru segmentul SUV-urilor mari.