6.2 C
Bistrița
miercuri, noiembrie 5, 2025

Șeful CJ Radu Moldovan, hotărât să îi pună pe funcționari să aducă bani de acasă, dacă au greșit

Consiliul Județean se pregătește să se judece cu Ministerul Fondurilor Europene, după ce instituția a făcut corecții financiare de peste 600.000 de lei și a constatat nereguli într-unul din proiectele pe fonduri europene derulate de Consiliul Județean. Președintele CJ Radu Moldovan spune că dacă instanța decide că funcționarii care au lucrat la acest proiect au greșit, aceștia trebuie să vină cu bani de acasă pentru a acoperi prejudiciul.

Consiliul Județean achiziționează servicii juridice pentru a acționa în judecată Ministerul Fondurilor Europene, care, în urma unor controale au descoperit nereguli la unul dintre proiectele pe fonduri europene derulate de instituție. Cu această ocazie s-au făcut corecții financiare de peste 600.000 de lei, bani care vor trebui suportați de Consiliul Județean.

Se pare că nu s-a recunoscut experiența profesională a unora dintre cei implicați în proiect, mai exact a celor care fac parte din Asociația Proactiv Bistrița. Mai multe despre acest subiect puteți citi AICI.

Dacă în expunerea de motive care a fost pusă pe masa consilierilor județeni săptămâna trecută se vorbește despre voluntariat care trebuia recunoscut ca experiență profesională, potrivit legii, Radu Moldovan a explicat la Bistrițeanul Live că lucrurile sunt mai complexe:

„Nu a fost recunoscută experiența similară a fostei șefe a Biroului de Achiziții Publice din Consiliul Județean, care a lucrat 30 de ani pe achiziții publice și acu că a lucrat în proiectul ăla n-avea experiență”, a precizat Radu Moldovan.

Acesta a mai spus că instanța se va pronunța cine are dreptate, auditorul sau cei care au lucrat în acest proiect. Președintele Consiliului Județean este hotărât ca dacă se demonstrează că cei care au lucrat în acest proiect au greșit, aceștia să vină de acasă cu banii.

„Instanța ne spune cine are dreptate, auditorul sau oamenii ăștia. Dacă cei care au făcut parte din proiect au greșit, după ce instanța se pronunță, Consiliul Județean se îndreaptă împotriva lor pentru recuperarea acestei sume. Dacă au fost bani nemeritați oamenii îi aduc înapoi”, a explicat Radu Moldovan.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Clinica SANOVIL angajează economist, jurist, psiholog și asistent social. NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Clinica Sanovil, care angajează economist, jurist, psiholog, asistent social, asistent medical generalist și infirmieră. AMICII BUILDING caută asistent șef șantier și inginer instalații. INST-Nistor are nevoie de ingineri construcții civile.

Nou RMN ultraperformant cu inteligență artificială, la Sanovil

Policlinica Nouă Sanovil face un pas important în modernizarea serviciilor medicale din județ. Aici a fost achiziționat un aparat RMN de ultimă generație – General Electric SIGNA Victor 1.5 Tesla. Este un echipament de top care oferă imagini extrem de clare, investigații mai rapide și confort sporit pentru pacient.

AMICII BUILDING angajează asistent șef șantier și inginer instalații. NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building - compania care caută un asistent șef șantier și un inginer instașații - execuție. INST-Nistor are nevoie de ingineri construcții civile iar la IPROEB se fac angajări pentru posturile de confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, controlor calitate.