4.5 C
Bistrița
vineri, mai 1, 2026

Coordonatorul zonei Covid de la Terapie Intensivă a Spitalului Județean s-a tratat cu controversatul medicament Ivermectină

Unii o recomandă, alții se revoltă la auzul utilizării sale. Ivermectina este cu siguranță cel mai controversat medicament despre care se vorbește în ultima perioadă. Ei bine, în Spitalul Județean de Urgență Bistrița a fost folosit, apelând la el inclusiv coordonatorul părții Covid de la Terapie Intensivă, doctorul Anca Moldovan.

Prezent la Bistrițeanul Live, managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany a recunoscut că are acasă câteva cutii din celebrul și controversatul medicament Ivermectină, la care însă nu a apelat încă.

Ivermectina este un medicament antiparazitar de uz veterinar. Acesta este folosit în tratarea Covid-19, unii medici chiar recomandându-l. Bistrițeanul.ro a  scris despre Ivermectină AICI.

Gabriel Lazany a precizat că este vorba despre un tratament neaprobat, dar dacă pacientul dorește să-i fie administrat îi este administrat, însă vine cu el de acasă, pentru că unitatea medicală nu achiziționează Ivermectină. Ministrul Sănătății a inițiat deja procedura de autorizare a medicamentului pentru uz uman, iar comisiile de specialitate au aprobat utilizarea sa pentru studiile clinice. Îi mai lipsește aprobarea Agenției Naționale a Medicamentului, pentru ca medicamentul să fie folosit ca și studiu clinic.

Inclusiv coordonatorul părții Covid de la Terapie Intensivă, doctorul Anca Moldovan a folosit Ivermectina atunci când s-a infectat cu temutul virus, după cum a dezvăluit managerul spitalului la Bistrițeanul Live, întrebat fiind dacă se folosește medicamentul în unitatea medicală pe care o conduce:

„Vă spun despre cazul cel mai relevant. Doamna doctor Anca Moldovan a spus că ea s-a tratat cu Ivermectină, este coordonatorul Covid, din cadrul ATI. Mai este un medic cu care m-am întâlnit în curtea spitalului și mi-a spus: <<sincer îți spun am crezut că mor și atunci am făcut apel la Ivermectină>>. Eu nu spun asta să încurajez consumul de Ivermectină, fiecare face ce crede și pe răspunderea lui. În momentul în care va fi autorizată pentru consumul uman, problema se va pune altfel și vom discuta altfel. Până atunci eu sunt rezervat în a recomanda Ivermectina pentru uzul uman”, a precizat Gabriel Lazany la Bistrițeanul Live.

Întreaga emisiune o puteți urmări mai jos:

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

CAR Credit Plan Bistrița, locul unde n-ai ce căuta dacă nu-ți plac împrumuturile rapide cu dobânzi mici și fără costuri ascunse

Piața financiară abundă de instituții bancare și non-bancare de unde se poate alege un împrumut. CAR...

Clinica ALTEO Bistrița: De la Reumatologie și Chirurgie Generală până la Cardiologie și Medicină Dentară

Cu o istorie de peste 30 de ani, Clinica ALTEO Bistrița este prima instituție medicală privată...

Gelateria ANIELA angajează Asistent servire / vânzări. NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări. Patiseria SWEET  IRIS  angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar. Casa EMA caută instalator priceput. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița și Năsăud. Oferta completă, mai jos: