17.1 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

Bătaie între frați, cu lemne și topoare!

Jandarmii au fost nevoiți să intervină aseară pentru a calma spiritele și a depărți doi frați. Aceștia, de la ceartă, au ajuns să se lovească cu lemne și topoare. Pe numele lor au fost întocmite dosare penale.

Aseară, un scandal a izbucnit într-un cartier al Bistriței.

A fost nevoie de intervenția jandarmilor pentru a calma spiritele.

Mai exact, doi frați care consumau alcool împreună, și-au amintit de neînțelegeri mai vechi, așa că au început să se certe și apoi să se lovească.

”Ajunși la fața locului, jandarmii au aplanat conflictul și au constatat faptul că pe fondul consumului de alcool, după un schimb dur de replici doi frați de 43, respectiv 35 de ani, au ajuns la violențe. Având un conflict mai vechi fratele mai mare l-a lovit inițial cu un lemn în zona capului, celălalt atacându-l la rândul său cu un topor în zona umărului. Totodată, au fost distruse mai multe bunuri din locuința acestuia” transmit reprezentanții IJJ BN.

Jandarmii au solicitat și prezența unui echipaj medical, dar cei doi au refuzat transportul la spital.

Jandarmii au întocmit pe numele celor doi bărbați actele de sesizare pentru infracțiunile: loviri sau alte violențe, distrugere și amenințare, acte care au fost înaintate Poliției pentru continuarea cercetărilor.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: