-1.1 C
Bistrița
marți, decembrie 30, 2025

Prefectul Dolha vrea premii „motivante” pentru cei care își pârăsc vecinii că aruncă gunoiul în natură

În urma vizitelor în zonele unde oamenii aruncă gunoiul aiurea, prefectul Stelian Dolha a ajuns la concluzia că singurele metode de a stopa acest fenomen este supravegherea intensă, sancționarea vinovaților și chiar acordarea de premii „motivante” pentru cei care-și pârăsc vecinii sau cunoscuții care aruncă gunoiul în natură.

Zonele cu cele mai mari depozite de deșeuri în natură și pe malurile râurilor sunt Șanț, Rodna, Maieru, Sângeorz-Băi și Ilva Mică. Zilele trecute, acestea au fost vizitate de o comisie mixtă formată din prefectul Stelian Dolha, dar și reprezentanți ai Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu, ai Sistemului de Gospodărire al Apelor și ai Agenției pentru Protecția Mediului.

„În urma ședinței de la sfârșitul anului trecut pe tema protecției mediului, împreună cu participanții am reușit să stabilim o listă de acțiuni care să contribuie la oprirea acestui obicei vechi de depozitare de deșeuri menajere pe albiile râurilor. Un aport foarte mare în edicarea cetățenilor în ce privește adoptarea unui comportament ecologic îl au primăriile, atât prin acțiuni de sancționare, cât și prin activități continue de informare în acest sens”, precizează prefectul Stelian Dolha.

Printre măsurile propuse pentru ca acest comportament să fie descurajat se numără supravegherea reciprocă a cetățenilor și „acordarea de premii motivante pentru cei care fac sesizări referitoare la acțiuni care aduc prejudicii mediului”.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noi locuri de muncă, la IPROEB, Arena by Casa EMA, Clinica Sanovil: Se caută consultant vânzări, operatori cabluri electrice, ospătar, jurist

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la IPROEB, care angajează operatori cabluri electrice. Aquabis caută electrician, mecanic, instalator și încasator la Bârgău. Posturi disponibile există și la Îndemânarea Construct, Arena by Casa EMA, Fan Courier sau Amicii Building. Lista completă, mai jos:  

REVELION 2026 la Flamingo, cu bucate alese și muzică LIVE cu Lorena Florentin și Nicu Cioanca

Trecerea dintre ani o poți sărbători cu bucate bune și muzică de petrecere, la Flamingo. Ai...

NOI locuri de muncă, în Bistrița, Beclean, Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent șef șantier, economist, psiholog

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ARCSIM Construct, Sanovil, Fan Courier sau Crama Jelna. IPROEB angajează operatori cabluri electrice, iar Aquabis caută încasator și cititor contoare la Bârgău. Posturi disponibile și la Năsăud și Beclean! Lista completă, mai jos: