23.4 C
Bistrița
miercuri, august 20, 2025

VIDEO – PSD-iștii sar la gâtul lui Sighiartău: Magnificul fariseu modern, acum nu mai votează alocațiile

Suciu și Ivan, ce doi deputați social – democrați ai județului nostru l-au atacat dur pe colegul lor parlamentar, Robert Sighiartău. „E modelul de fariseu modern, nu mai votează alocațiile”, a spus Bogdan Ivan. „Magnificul fariseu nu mai susține afaceriștii”, a completat Suciu.

La sediul PSD BN a avut loc vineri o conferință de presă susținută de cei doi deputați: Bogdan Ivan și Daniel Suciu.

Amândoi s-au arătat supărați pe faptul că actuala Guvernare a respins TOATE amendamentele depuse de PSD, 240 dintre acesta fiind pentru județul nostru.

Ivan și Suciu au sărit amândoi la gâtul colegului lor parlamentar – liberalul Robert Sighiartău.

Îmi amintesc de acum doi ani când domnul Robert Sighiartău venea la tribuna Parlamentului și certa parlamentarii puterii, atunci de la PSD, că au bani pentru orice, mai puțin pentru alocații. Atunci când PSD a adoptat acel amendament pentru că era la guvernare, a ajuns să facă o lege ca să crească alocațiile, iar acum, când am ajuns noi să cerem aplicarea legii care de 4 ori a fost amânată înspre aplicare de PNL și USR, cei de la putere s-au opus vehement. Din punctul meu de vedere, sub această formă, domnul Robert Sighiartău este modelul ideal de fariseu modern pentru că nu poți să vii când sunt alții la guvernare să le ceri să facă rost de bani, iar peste doi ani să vii să stai pitic în bancă, să nu spui absolut nimic, să nu încerci să-ți spui cuvântul pentru a te lupta pentru acea idee a ta de acum doi ani. Cred că domnul Robert Sighiartău este profilul primului fariseu al PNL. Asta cred că i se potrivește cel mai bine în contextul dat”, a declarat Ivan.

Daniel Suciu a subliniat faptul că contul PNDL BNJ este la coada clasamentului. Iar vina ar fi – pentru că nu a intervenit să apere interesele bistrițenilor – tot a lui Sighiartău.

Influența magnificului, fariseului Robert Sighiartău până unde merge, dacă nu este în stare să aprobe niciun amendament pentru județul lui și nu este în stare nici măcar să ajute firmele din județ să-și recupereze banii pentru lucrările făcute? Azi, deconturile pentru județul Bistrița-Năsăud prin PNDL sunt la coada clasamentului. Robert Sighiartău în schimb și-a băgat nasul și coada să întârzie Liviu Rebreanu  și să întârzie un proiect pentru Rodna, doar pentru a bloca PSD-iștii. Același Robert Sighiartău care se ducea la toți primarii PSD să le spună că el va fi ministrul Dezvoltării Regionale și poate că ar fi mai bine să nu fie atât de fildeli pentru PSD”, a declarat social democratul.

Declarațiile lor integrale vizavi de fariseimul deputatului liberal, aici:

[arve url=”https://youtu.be/JLqpxKsPRZo” maxwidth=”900″ aspect_ratio=”16:9″ loop=”no” muted=”no” /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Sergiana caută agent de vânzări în Bistrița, GB Instaplan angajează instalator, electrician, sudori

Sergiana caută un agent de vânzări în Bistrița-Năsăud, iar GB Instaplan angajează  instalator, electrician și muncitori necalificați în construcții. TeraSteel are nevoie de un stivuitorist priceput. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița la RCB Electro, Rombis și IPROEB. Oferta completă, mai jos:

Fetelor, s-a DESCHIS Pronto Moda, în Viișoara! Calitate italiană, ținute casual sau rochii de seară, la super prețuri!

Un magazin extrem de colorat și vesel s-a deschis, exclusiv pentru doamne și domnișoare, în Viișoara!...

Respiră aer curat în mașina ta cu oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Vara aduce călătorii mai lungi și temperaturi mai ridicate, iar confortul la volan depinde direct de calitatea aerului pe care îl respiri. MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița îți oferă o ofertă specială pentru a te bucura de un climat perfect în automobilul tău, fără alergeni și mirosuri neplăcute.