19.7 C
Bistrița
sâmbătă, mai 16, 2026

Înmormântări tradiționale, și pentru cei ce mor infectați cu COVID – anunță șeful Secretariatului de Stat pentru Culte

Victor Opaschi, șeful Secretariatului de Stat pentru Culte a declarat duminică, în cadrul unei emisiuni, că până de Paște se va schimba regula privind înmormântarea celor care mor în urma infectării cu coronavirus. Conform acestuia, și ei vor avea parte de înmormântare tradițională.

Duminică, la Antena 3, Victor Opaschi, șeful Secretariatului de Stat pentru Culte a discutat și despre înmormântările celor infectați cu COVID.

Acesta declarat că „am găsit soluții optime și de completare a anexei ordinului Ministrului Sănătății. Se va putea face slujba de înmormântare în biserică, se va respecta tradiţia şi ritualul fiecărui cult religios, iar incinerarea sau înmormântarea se va face cu sicriul sigilat”.

Mai mult, pacientul cu COVID va putea solicita un preot care să îl viziteze în spital.

Preotul poate fi chemat la spital, la cerere. Decedatul va putea a fi îmbrăcat în haine de înmormântare, și nu pus în saci de plastic ca până acum. De asemenea, sicriul va putea sta în capelă, iar înmormântarea se va putea face respectând tradiția și cultul religios”, a mai subliniat Victor Opaschi.

Acesta a declarat că noile măsuri vor intra în vigoare înainte de Paște.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pentru seri de poveste lângă un pahar de vin bun, musai să ajungeți la AOP – proiectul lui Ciprian Macavei! E altceva…

De câteva zile, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, la numărul 15, unde istoria orașului se întâlnește cu...

Se fac angajări la Physio Total, Sanovil, Gelateria Aniela și Eurocompozite! NOI locuri de muncă, în Bistrița

La terasa Crama Veche sunt disponibile posturi de ospătar, pizzer, barman, iar Eurocompozite caută Operatori. Patiseria SWEET  IRIS angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Dr. Katalin Silaghi se alătură echipei Clinica Skinova Bistrița!

Echipa Clinicii Skinova Bistrița, cel mai nou centru dedicat sănătății și esteticii pielii din orașul nostru,...