18.8 C
Bistrița
luni, iunie 15, 2026

Ai țiglă tip „solzi”? Nu o arunca! Doneaz-o Asociației Mocănița Transilvaniei

Voluntarii Asociației Mocănița Transilvaniei au lucrat de zor pentru a pune în valoare mocănița și traseul acesteia. Acum au ajuns la etapa în care au nevoie de țiglă „tip solzi”. Dacă dețineți așa ceva și vreți să scăpați de ea, luați legătura cu voluntarii:

Punerea în valoare a Mocăniței Transilvaniei este un proiect de suflet care a unit voluntari din  județul nostru, din România întreagă, și chiar de peste granițele țării.

Voluntarii au reușit să refacă traseul, să înlocuiască traverse, să restaureze Mocănița și să o salveze din „ghearele autorităților” care au vrut să o transforme în exponat în fața unei gări.

Au reușit să construiască o „Poveste a vinului”, eveniment în care se deapănă amintiri de pe vremea când oamenii umblau cu mocănița și savurau strugurii din podgoriile zonei.

Acum, voluntarii doresc să reamenajeze „gările” în care poposea mocănița, altădată.

Iar ca totul să fie cât mai autentic, acoperirea clădirilor trebuie făcută cu țiglă tip solzi.

Aici vă puteți alătura și voi proiectului.

În perioada următoare, avem în plan repararea acoperișurilor la mai multe construcții de pe traseul mocăniței și avem nevoie de țiglă „tip solzi”. Dacă aveți astfel de țigle și doriți să le donați, ori să le vindeți, vă rugăm să ne contactați…! Putem să ajutăm și la demontarea lor de pe acoperiș. Telefon: 0743.12.57.95”, au scris cei de la Asociația Mocănița Transilvaniei pe Facebook.

Mai multe despre dedicarea voluntarilor puteți citi AICI:

BN la Târgul de Turism al României. S-a mândrit cu Via Transilvanica, Povestea Vinului și Mocănița Transilvaniei

VIDEO: Duminică sunteți invitați la petrecere! Povestea vinului în Mocănița Transilvaniei, varianta 2020!

FOTO: Dacă-ți place aerul curat și mișcarea, devino voluntar la Mocănița Transilvaniei!

Cum se transformă o rută uitată de lume într-o atracție turistică, cu ajutorul voluntarilor. Unde a ajuns Mocănița Transilvaniei în 2019

PROSTIE: Rămânem fără Mocănița Transilvaniei de la Teaca! Va ajunge piesă de decor într-o gară

FOTO – Mocănița Transilvaniei: A-nceput construcția depoului drezinei! Dați o mână de ajutor?

VIDEO: Dacă-ți place natura și vrei să faci mișcare, devino voluntar al Asociației Mocănița Transilvaniei!

Mocănița Transilvaniei: Ce planuri se fac pentru 2019

VIDEO: 105 ani de la inaugurarea liniei ferate pentru Mocăniță

INEDIT! Dealurile din Teaca vor fi străbătute de prima mocăniță „electrică”

SUPER-GEST din partea voluntarilor Mocăniței Transilvaniei: distribuie alimente la cerere pe traseul vechiului tren

VEȘTI BUNE: Mocănița rămâne la Teaca!

VIDEO: Un concept unic în țară, dar uitat de multă vreme, repus ”în scenă” de iubitorii Mocăniței

Au străbătut mii de kilometri ca să pună umărul la un proiect din județul nostru! GRATUIT!

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Concept unic în România, lansat la Bistrița: GFT Delta Office, revoluționează piața de apartamente și case prin „Roata Avantajelor”!

Piața de imobiliare din Bistrița intră într-o nouă etapă odată cu lansarea unui concept inovator de către GFT Delta Office, agenție imobiliară recunoscută pentru profesionalism și transparență în domeniul tranzacțiilor imobiliare. Pentru prima dată în România, clienții au posibilitatea de a beneficia de reduceri și avantaje...

Magazinele RRS Eleganza Superiore: Costume pentru orice eveniment, buzunar sau stil, indiferent de vârstă

Domnilor, dacă aveți un eveniment sau trebuie să cumpărați un costum sau piese vestimentare pentru ținute...

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.