27 C
Bistrița
miercuri, iunie 24, 2026

FOTO/VIDEO: Copilă de 12 ani în stare gravă, la școala din Sângeorz Băi. A fost solicitat elicopterul SMURD

O copilă de 12 ani este în stare gravă, urmând a fi preluată de la școală de un elicopter SMURD și a fi transportată la o clinică de specialitate. Se pare că aceasta s-a prăbușit pe scări.

Incidentul s-ar fi produs în urmă cu puțin timp, la școala generală din orașul-stațiune Sângeorz-Băi. Se pare că copila ar fi căzut pe scări. Deocamdată nu se știe exact cum s-a produs accidentul.

Din primele informații rezultă faptul că fetița de 12 ani este inconștientă, rănită destul de serios. La fața locului a fost solicitat un elicopter SMURD, pentru a fi transportată la o clinică de specialitate.

La fața locului intervin două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean, unul cu asistent medical din Maieru și altul cu medic din Bistrița.

„Echipajele medicale SAJ ajunse la locul solicitării, au găsit fetita de 12 ani inconștientă, cu un traumatism cranian grav și în episoade de convulsii repetate. Fetița a fost stabilizată și se așteaptă elicopterul SMURD, pentru a putea fi trimisă la o clinica de specialitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Bistrița-Năsăud, Ciprian Pacurar.

Surse Bistrițeanul.ro spun că fata de 12 ani, elevă în clasa a V-a a fost împinsă de un coleg mai mare, din clasa a VII-a. Aceasta s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se puternic la cap.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Crama JELNA angajează bucătar: NOI locuri de muncă, la Grand Hotel Coroana, Sanovil, Eurocompozite, Amicii Building

Crama JELNA angajează bucătar, iar Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Grand Hotel Coroana, Amicii Building, Physio Total sau Policlinica Sanovil. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:

Cină în lanul de lavandă, cu produse locale, la Festivalul Biolavanda

În primul weekend din iulie, câmpurile mov de la Delureni își deschid din nou porțile pentru...

FOTO: Colibița are nevoie de evenimente pentru a atrage turiști! A fost nebunie aseară la evenimentul TSP de pe plaja Panoramic Colibița

Colibița, sau „Marea de la Munte”, rămâne unul dintre locurile preferate de cei care aleg să...