11.3 C
Bistrița
marți, iunie 16, 2026

Șeful Spitalului, despre bătrâna care ar fi fost externată într-o stare precară – „A fost foarte bine îngrijită”. Ce reproșează medicului curant:

Gabriel Lazany, managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, a vorbit aseară la Bistrițeanul Live despre cazul unei femei de 82 de ani, despre care familia spune că a fost lăsată acasă din spital într-o stare precară, cu vânătăi și escare. Acesta spune că femeia a fost foarte bine îngrijită în spital și că medicul curant are o singură „vină”:

Femeia de 82 de ani ar fi ajuns la spital la finalul lunii februarie, fiind pozitivă de Covid-19. Aceasta a fost externată după 18 zile de spitalizare, cu vânătăi pe mâini, răni și escare pe corp. Familia femeii a relatat în mass-media locală faptul că aceasta ar fi fost neglijată în spital, iar rănile cu care a ajuns acasă ar fi fost cauzate tocmai de neglijența personalului medical.

Prezent la Bistrițeanul Live, Gabriel Lazany a vorbit despre acest caz, susținând că femeia a ajuns la spital într-o stare foarte gravă, cu o afectare pulmonară de 95%.

„Pacienta respectivă a venit la spital într-o stare foarte gravă, cu o afectare pulmonară de 95%, lucru care apare pe CT-ul din urgență, la prezentarea în spital. În mod normal, la o afectare de 95% rata de supraviețuire este foarte mică.

Este chiar un comportament curios al acestei boli, prin modul în care se manifestă. În condiții normale, o persoană la care îi scade saturația de oxigen sub 85% intră în comă, nu mai poate fi funcțională. La infectarea cu Covid, saturațiile scad foarte mult, au fost și de 50-40%, persoane care vin funcționale, pe picioarele lor. Aia nu înseamnă că este sănătos, este într-o stare extraordinar de gravă.

Bătrânica respectivă avea niște vânătăi care sunt un fenomen advers la faptul că se montează branulă pentru transfuzie. La pacienții care au Covid se administrează ca și tratament anticoagulante, iar unul din efectele adverse la persoanele care iau anticoagulante sunt acele vânătăi chiar și la o simplă recoltare de sânge. Ceea ce am discutat eu cu medicii din spital și specialiștii chiar mi-au explicat, persoana respectivă a fost foarte îngrijită, iar acel lucru se putea vedea, pentru că era o escară curată, nu o escară infectată. Lucrurile nu sunt cum par”, a precizat Gabriel Lazany la Bistrițeanul Live.

Acesta a mai spus că a fost practic o persoană care a ajuns la spital cu afectare pulmonară de 95% și a ieșit vindecată din spital. Singurul lucru pe care îl reproșează managerul medicilor care au îngrijit-o pe femeie a fost faptul că nu au comunicat mai bine cu familie și nu au dat indicații despre cum trebuie îngrijită acea rană.

„Medicii au spus că este o escară îngrijită, în curs de vindecare. Singurul lucru care într-adevăr a fost omis și l-am discutat cu medicul curant al pacientei respective, care a spus: am omis să comunic cu aparținătorii, să le spun de acea escară și modul cum trebuie să o îngrijească la domiciliu. Este singurul lucru care este reproșabil personalului medical.  În acel caz nu am să-mi reproșez nici mie nimic, nici personalului, iar faptul că s-a omis comunicarea este un lucru regretabil – dar de înțeles. Doar cine nu lucrează nu poate să greșească. Nu este un lucru care trebuie să ducă la anumite sancțiuni”, a completat managerul Spitalului.

Întreaga emisiune la care a fost invitat Gabriel Lazany o puteți urmări mai jos: 

[arve url=”https://www.youtube.com/embed/oUYQhZy2AVA” aspect_ratio=”853:480″ loop=”no” muted=”no” /]

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare, Grand Hotel Coroana angajează ospătar: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel COROANA angajează ospătar, Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la TeraSteel și Eurocompozite unde este nevoie de lăcătuși mecanici și muncitori.  Amicii Building angajează ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Oferta completă, mai jos:  

Concept unic în România, lansat la Bistrița: GFT Delta Office, revoluționează piața de apartamente și case prin „Roata Avantajelor”!

Piața de imobiliare din Bistrița intră într-o nouă etapă odată cu lansarea unui concept inovator de către GFT Delta Office, agenție imobiliară recunoscută pentru profesionalism și transparență în domeniul tranzacțiilor imobiliare. Pentru prima dată în România, clienții au posibilitatea de a beneficia de reduceri și avantaje...

Magazinele RRS Eleganza Superiore: Costume pentru orice eveniment, buzunar sau stil, indiferent de vârstă

Domnilor, dacă aveți un eveniment sau trebuie să cumpărați un costum sau piese vestimentare pentru ținute...