30.3 C
Bistrița
miercuri, septembrie 3, 2025

Avocatul Diana Morar: Polițiștii nu aveau ce căuta ieri la ședința de Consiliu Local

Mai mulți bistrițeni s-au prezentat ieri la ședința PUBLICĂ a Consiliului Local, în care se dezbătea bugetul pentru anul 2018, pentru a-și spune nemulțumirile.

Când unul dintre ei a luat cuvântul, în numele a 60 de cetățeni, microfonul i-a fost oprit rapid, după 3  minute. Lucrurile au degenerat până acolo că în sală au intrat polițiștii locali, ca să îl escorteze pe vorbitorul nemulțumit, afară. În apărarea acestuia au sărit alți bistrițeni prezenți, dar și consilieri locali din partea PNL.

După această întâmplare, întrebarea care s-a născut pe buzele tuturor a fost dacă polițiștii au acționat corect.

La această întrebare a răspuns avocatul Diana Morar. Conform ei, poliția nu avea dreptul să intervină, nefiind chemată de persoana competentă, și dacă tot au venit, nu au acționat cum trebuie. În plus, Marius Bălan nu a încălcat nicio lege, deci poliția NU AVEA CE CĂUTA în sală.

„Întrebarea care subzista în urma celor întâmplate ieri, în sediul municipalității, este următoarea: Putea Poliția Locală să intervină în timpul ședinței de Consiliu Local pentru a înlătura cetățenii prezenți la dezbaterea proiectului de buget al Bistriței? Pentru a răspunde acestei întrebări, am apelat la legislația incidentă, activitatea Poliției Locale fiind reglementată de mai multe legi: Legea 155/2010, Legea nr.61/91 rep., H.G. 1332/2010, Hotărârea Consiliului Local nr. 12/2011. Am consultat și Regulamentul de organizare și funcționare a Consilului Local. Soluția corectă ar fi că Poliția Locală ar fi avut competență să intervină, însă nu a fost chemată pe această cale de către cine avea acest atribut, nu putea interveni pentru ceea ce au motivat polițiștii, raportat la starea de fapt existentă, și nici într-un caz nu putea interveni în modalitatea în care a găsit de cuviință să o facă. În primul rând, în conformitate cu prevederile Regulamentului de organizare și funcțonare a Consilului Local, Poliția Locală nu are nicio competență în desfășurarea activității acestui for legislativ. Primarul este singura persoană care putea face a fi prezentă poliția locală în acel loc. Intervenția poliției locale s-a întâmplat în timpul unei ședințe publice a Consiliului Local la care participau cetățenii interesați de dezbaterea bugetului municipiului. Din punctul meu de vedere, fără acoperirea textului legal invocat de aceștia în timpul «intervenției», respectiv «punctul 13 din Legea nr.61/91 rep.», cum au susținut polițiștii. Textul legal citat se referă la pătrunderea în sediul autorității publice cu încălcarea normelor privind accesul. Ori ce regulă de acces a putut încălca dl. Bălan, nu putem cunoaște. Știm cu certitudine însă, că modalitatea în care au acționat polițistii locali implicați este în contradicție cu art.22, art.29, lit.g și art.30 din Regulamentul de funcționare al Poliției Locale. Pe scurt, câțiva polițiști, fără ținută completă, fără a se prezenta, fără a se legitima, au dat buzna peste o persoană în vârstă care intenționa să părăsească sala unei ședințe publice după ce a fost în mod brusc întrerupt în expunerea unor probleme a cel puțin șaizeci de persoane care l-au delegat să le susțină punctul de vedere. Intimidant, nu? În realitate, domnia sa, cetățeanul, nu a încălcat nicio regulă impusă de mai sus amintita lege, pentru simplul fapt că textul respectiv nu are aplicabilitate în timpul desfășurării unei ședințe publice de Consiliu Local, ședința nefiind o adunare publică, ci având propriul set de reguli de funcționare care îi conferă statutul de ședință publică. Dimpotrivă, cetățenii ar fi trebuit încurajați să participe și să își spună părerile în cadrul ședințelor de Consiliu Local, pentru ca aleșii să ia în cunoștință de cauză hotărâri care să reprezinte interesul cetățenilor, ci nu altfel! În realitate, prin astfel de găselnițe de a pune pumnul în gură celor care îndrăznesc ca în fața autorității locale să-și manifeste spiritul civic prin susținerea de idei, critici si soluții la probleme, se înțelege că se dorește descurajarea cetățenilor în a participa la adoptarea deciziilor care îi afectează în mod direct, sfidând principiul democratic de bază”, a fost analiza avocatei, postată în mediul online.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, disponibile la Grand Hotel Coroana, Fan Courier, BCVO Logistic, TeraSteel

Grand Hotel COROANA angajează ospătar(ă), iar Crama JELNA  caută ospătar & barman care știu să pună vibe-ul în pahar și povestea pe masă. BCVO Logistics caută planificatori transport. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Polimed, TeraSteel, Sergiana și IPROEB. Oferta completă, mai jos:

Caravana Škoda revine la Bistrița: Două zile de test drive, surprize și distracție pentru toată familia

Caravana Škoda vine din nou la Bistrița! În 27 și 28 septembrie 2025, parcarea Bistrița Retail Park (lângă Selgros) va deveni punctul de întâlnire pentru pasionații de mașini și tineri, dar și pentru familiile care caută o mașină încăpătoare și o experiență distractivă de weekend.

N-ați ajuns vara aceasta în Grecia? Panoramic Colibița vă pregătește o seară grecească cu Nicholas Sotiriss și bunătăți grecești

Dacă nu ați ajuns în Grecia vara asta, sau ați ajuns dar deja-i duceți dorul, atunci...