8.1 C
Bistrița
sâmbătă, noiembrie 1, 2025

Un ultim omagiu… „Un talent excepțional… Părea că plutește deasupra lumii…”

Miron Duca s-a stins în ultimele zile ale acestei ierni și lasă în urma lui un gol enorm… Un gol enorm… Dacă ar fi să ne gândim la ce a însemnat Miron Duca, ar trebui să-i recunoaștem calitățile prime: un talent excepțional, exersat în ordinul artelor vizuale, o inteligență plastică rară, o viziune impecabilă asupra viitorului profesiei pe care a slujit-o și în același timp un mare har al exersării picturii…”, a mărturisit pentru Bistrițeanul.ro, printre lacrimi, criticul Oliv Mircea.

Dacă vorbim de calitățile secunde ale lui Miron Duca, e bine să ne amintim că el avea un mare har al prieteniei, o mare generozitate și o sinceritate excepțională cu care își și exercita, de altfel, profesia sa de pictor și un fel special de a fi care dădea impresia că plutește deasupra lumii… Fără să se implice, fără să fie în vreun fel arțăgos cu lumea – părea că stă deasupra lumii, dar în același timp avea soluții pentru toate ale lumii… A plecat într-un mod lin și senin, cum de altfel, era și pictura lui… care nu era expresia unei agitații interioare, ci era expresia unui dialog lăuntric excepțional…”, a mai spus criticul de artă în această dimineață, evocând perioada de glorie a artelor din Bistrița.

Alături de Grigore Bradea și Vasile Tolan – Miron Duca a făcut parte dintre cei dintâi artiști care au pus Bistrița pe harta României… Până la ei, Bistrița era un târgușor, în care elitele germano-române se stinseseră, orașul devenise fizic mic, iar într-o ordine a geografiei simbolice – aproape nesemnificativ… Pe atunci orașul nu avea elite, așa încât acești tineri au fost obligați să devină elita culturală a Bistriței… Ei și-au asumat o misiune foarte complexă – aceea de a reface legătura între generația 80 și tradiția excepțională a culturii românești interbelice… Miron Duca a fost primul dintre artiștii Bistriței care a creat în oraș un grup de fani ai lui, cărora noi le spunem colecționari… Cred că aproape în fiecare casă există o lucrare semnată de Miron Duca…”, a mai povestit Oliv Mircea.

Cei care doresc să-și ia rămas bun de la pictorul Miron Duca – o pot face astăzi, toată ziua, la Capela de pe Tărpiului: la ora 18:00 este programată slujba de priveghi, iar mâine, 28 februarie, de la ora 13:00 va avea loc slujba de înmormântare.

Drum lin către lumină, Miron Duca…

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Nou RMN ultraperformant cu inteligență artificială, la Sanovil

Policlinica Nouă Sanovil face un pas important în modernizarea serviciilor medicale din județ. Aici a fost achiziționat un aparat RMN de ultimă generație – General Electric SIGNA Victor 1.5 Tesla. Este un echipament de top care oferă imagini extrem de clare, investigații mai rapide și confort sporit pentru pacient.

AMICII BUILDING angajează asistent șef șantier și inginer instalații. NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building - compania care caută un asistent șef șantier și un inginer instașații - execuție. INST-Nistor are nevoie de ingineri construcții civile iar la IPROEB se fac angajări pentru posturile de confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, controlor calitate. 

Ești pentru prima dată în Service MATEROM AUTOMOTIVE? Primești un voucher cu -10% Reducere!

Dacă nu ai mai apelat niciodată la Service-ul MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița, sau revii după mai bine de doi ani, ai acum ocazia perfectă să redescoperi o experiență de service Premium – cu un Cadou Special: un Voucher cu -10% Reducere la prima și a doua vizită în Service...