11.7 C
Bistrița
luni, mai 20, 2024

Spitalul Județean participă la cele mai importante premii dedicate mediului medical din țară cu heliportul și o operație în premieră

Spitalul Județean de Urgență Bistrița participă la Romanian Healthcare Awards, cele mai importante premii dedicate mediului medical din țară. Unitatea medicală s-a înscris cu heliportul, dar și cu operația în premieră, în care o pacientă a fost trezită în timpul intervenției.

Romanian Healthcare Awards sunt cele mai importante premii dedicate mediului medical din România. Evenimentul, care se organizează în fiecare an, are un juriu internațional. Decernarea premiilor va avea loc la începutul lunii viitoare.

Spitalul Județean de Urgență Bistrița a intrat în concurs cu heliportul construit pe acoperițul unității medicale, dar și cu o operație.

„Am intrat cu proiectul de construcție a Heliportului și la o categorie pe cazuri medicale cu acel acel caz de Awake brain surgery, gestionat de către medicul Anca Moldovan și medicul chirurg Andrei Farcaș. Am înscris spitalul la cele două categorii”, a precizat managerul spitalului, Gabriel Lazany, la Bistrițeanul Live.

Este vorba despre o operație pe creier, în timpul căreia, pacienta a fost trezită. Operația a avut loc anul acesta în luna iulie. Pacienta avea o tumoră, iar acum se simte bine. Mai multe despre acest subiect puteți citi AICI.

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

SENZAȚIE: Epilare definitivă cu Soprano ICE- Alexandrite 755 prin răcire cu gheață, acum, la Paula Murg Beauty – Cult by Nella

Epilarea definitivă e acum mai simplă și mai la îndemână ca oricând. Diferența o face însă...

Se fac angajări la Stewo Plastic Năsăud, Fan Courier, Hotel Coroana și Crama Veche

Stewo Plastic Năsăud are nevoie de un asistent producție, Fan Courier caută curieri serioși în Bistrița! Crama Veche angajează administrator, barman, ospătar și ajutor bucătar. Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud.

Când este cel mai bine să îți programezi vizita la service? Oricând. De oriunde. La orice oră

Materom Automotive îți oferă posibilitatea programării online a mașinii tale Mercedes-Benz, ca vizitator sau prin logare în contul tău Mercedes Me.