20.1 C
Bistrița
sâmbătă, iunie 13, 2026

EXTRA: Bistrițenii, invitați pe urmele tezaurului dacic de la Herina

O propunere inedită, pentru toți bistrițenii pasionați de arheologie! Aveți acum ocazia să pășiți pe urmele unui extraordinar tezaur dacic descoperit în 13 iunie 2021 de Dan Abrudan. Tezaurul cuprinde 20 de monede și o brățară de argint.

Inedita provocare se desfășoară în cadrul proiectului „Consiliul Județean promovează voluntariatul”.

Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud se adresează tuturor celor pasionați de arheologie. Ei vor putea petrece o zi în calitate de voluntar pe un șantier arheologic.

Cercetarea arheologică va fi efectuată de specialiștii Muzeului Județean, la Herina.

În comuna Galații Bistriței, în zona Tăuți, voluntarii vor avea rarisima ocazie de a cerceta arheologic locul unde a fost descoperit un impresionant tezaur monetar dacic.

Cel care a făcut descoperire este Dan Abrudan. Folosind un detector de metale, tânărul a găsit în 13 iunie 2021 – 20 de monede și o brățară de argint.

Monedele sunt din argint şi reprezintă drachme emise de orașul antic Dyrrhachium. Ele reprezintă emisiuni ale unor magistraţi locali și monetării.

Cronologic, monedele au fost emise după a doua jumătate a secolului III a.Chr. și a doua jumătate a secolului I a.Chr.

Brățara este tot din argint și se încadrează în categoria celor cu capete de șarpe. Asemenea brățări sunt redate stilizat prin aplatizarea capetelor sub formă triunghiulară și incizare de linii și cercuri. 

„Implică-te și ajută-ne să rezolvăm una din poveștile fascinante ale zonei!

Avem șansa de a verifica dacă nu mai sunt și alte piese rămase! Avem șansa să aflăm informații despre locul de ascundere al acestora. Și, poate, să lămurim și de ce acel loc a fost ales.

Ai șansa pentru o zi să fii implicat într-o cercetare arheologică / diagnostic arheologic respectând toate prevederile legale”, au transmis reprezentanții muzeului.

Cei interesați pot afla mai multe informații print-un mesaj pe pagina Complexului Muzeal BN, sau pe adresa de email [email protected].

De asemenea, voluntarii arheologi pot să-l contacteze telefonic pe cercetătorul dr. Radu Zăgreanu (0740.018.928).

Toate mijloacele logistice vor fi oferite de Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud.

Perioada de desfășurare a cercetărilor arheologice: octombrie – decembrie 2021.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Magazinele RRS Eleganza Superiore: Costume pentru orice eveniment, buzunar sau stil, indiferent de vârstă

Domnilor, dacă aveți un eveniment sau trebuie să cumpărați un costum sau piese vestimentare pentru ținute...

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos: