27.9 C
Bistrița
duminică, iulie 26, 2026

Trecem la ora de iarnă în această noapte: Ne putem aștepta la insomnii, nervozitate și dureri de cap

În ultimul weekend din luna octombrie – în noaptea de 30 spre 31 octombrie 2021, sâmbătă spre duminică – România trece la ora de iarnă. Vom da ceasurile cu o oră înapoi, iar ora 4:00 va deveni ora 3:00. Ne putem aștepta la insomnii, nervozitate și dureri de cap…

Trecem la ora de iarnă, în această noapte. Ultima duminică a lunii octombrie va fi cea mai lungă zi a anului, cu 25 de ore.

Sistemul cu ora de vară / ora de iarnă a fost adoptat de țările europene în secolul trecut. Scopul a fost să se economisească energia, mai ales în perioada războiului sau a crizelor de pe piața petrolului apărute în anii 1970.

Introducerea orei de vară a avut ca scop totodată creșterea numărului de ore în care oamenii să se bucure de lumina naturală a Soarelui. A fost extrem de avantajoasă pentru cei care lucrau pe vremuri în agricultură.

Cum este afectat organismul de schimbarea orei

Medicii susțin că schimbarea orei ne poate afecta organismul. Mai ales în cazul categoriilor aflate la extreme: copiii şi vârstnicii. 

Nu este exclus să apară insomnii, oboseală, nervozitate sau dureri de cap. Și asta pentru că schimbarea orei aduce, în fapt, o modificare a rutinei.

Pe lângă modificările somnului, unele persoane pot acuza astenie, vertij, irascibilitate, anxietate, tulburări de concentrare sau modificarea apetitului.

Este nevoie de o perioadă de una sau două săptămâni pentru a ne adapta la ora de iarnă.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: